Mai mulți bani pentru burse școlare la liceele de top din Piatra-Neamț

Mai mulți bani pentru burse școlare la liceele de top din Piatra-NeamțInspectoratul Școlar Județean Neamț a constatat, la început de an școlar, că în bugetul unor instituții de învățământ există fonduri neutilizate ce pot fi relocate către alte unități școlare, care au un număr mai mare de elevi care pot beneficia de bursă. Profitând de faptul că pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamț, din 24 septembrie, se pune în dezbatere o nouă rectificare de buget, ISJ Neamț a propus relocarea a 36.000 lei de la Centrul Județean de Excelență și 36.000 lei de la Școala Postliceală Sanitară, instituții care nu au temei legal să acorde burse și două unități școlare care pot disponibiliza 49.000 lei (Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena”), respectiv 116.000 lei (Școala Gimnazială nr. 11). Este vorba de un total de 237.000 lei, bani care se vor repartiza, astfel:

– 86.000 lei la Colegiul Național Petru Rareș;

– 79.000 lei la Colegiul Național de Informatică;

– 72.000 lei la Colegiul Național Calistrat Hogaș.

Centrul de Excelență și Școala Postliceală Sanitară nu au posibilitatea să acorde burse, conform legii, până acum, iar la Școala Gimnazială nr. 11 Piatra-Neamț și Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena Piatra-Neamț” au rămas cu un surplus de fonduri după ce au acordat bursele. Aceste sume neutilizate se redistribuie, acum, conform normelor legale în vigoare”, a declarat Mihai Obreja, inspector școlar general județ Neamț.

Inna Teodorescu

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. O femeie și-a prins degetul în mixer și a ajuns la spital cu tot cu aparatul electrocasnic

O femeie de 27 de ani a avut nevoie atât de intervenția medicilor cât și a pompierilor militari după ce, într-un moment de neatenție și-a prins degetul arătător într-un mixer. S-a întâmplat pe 8 august când tânăra din Dorohoi a ajuns la spital cu mixer cu tot

Iași. Bărbat salvat de sub tractorul care s-a răsturnat peste el

Un bărbat din localitatea Todirești, județul Iași, a fost...

Vaslui. 2 gospodării distruse de un TIR scăpat de sub control

Un vehicul de mare tonaj a făcut prăpăd în...

Modificarea sistemului de evacuare a vehiculelor poate atrage amenzi usturătoare

Polițiștii rutieri acordă o atenție deosebită autovehiculelor care prezintă...

Nemțean încarcerat pentru violență domestică în Italia

Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Trifești,...

Varianta Ocolitoare Bacău închisă total 2 săptămâni. Traficul va fi deviat prin oraș

Varianta Ocolitoare a municipiului Bacău, parte a Autostrăzii Moldovei...