Camera Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de miercuri, 27 februarie, proiectul de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), act normativ care fusese deja aprobat de Senatul României în noiembrie 2018. Succint, “cele 8 direcţii generale regionale ale finanţelor publice se desfiinţează şi devin, prin divizare, direcţii ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti”. De asemenea, “se înfiinţează direcţiile finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiile reşedinţă de judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, instituţii publice cu personalitate juridică”, potrivit proiectului adoptat.

fisc neamt protest mai 2017 6“Atribuţiile direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice se preiau de către direcţiile finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, potrivit ariei teritoriale de competenţă. (…)Personalul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice se preia şi se reîncadrează la direcţiile finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în limita numărului de posturi aprobat, în condiţiile legii”, se menţionează în acelaşi document.

fisc iasiTextul adoptat mai prevede că se înfiinţează Direcţia Generală a Vămilor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţat de la bugetul de stat, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. Varianta adoptată de Senatul României (pdf): [gview file=”https://zch.ro/wp-content/uploads/2019/03/anaf-reorganizare-aprobare-senatul-romaniei.pdf”] (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedent8 ani de închisoare pentru că și-a ”ajutat” tatăl să cadă de la etajul III
Articolul următorPiatra Neamţ, al doilea an consecutiv gazdă a Naţionalelor de Canotaj pe Ergometru
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.