clasa pregatitoareÎn toate școlile gimnaziale care au clase pregătitoare, până în 2 martie, se va organiza Ziua Porților Deschise. În această zi, părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile destinate activităților la clasa pregătitoare și vor putea purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate. Ziua Porților Deschise este stabilită de fiecare unitate școlară. „Pentru a facilita comunicarea dintre părinți și personalul didactic și informarea familiilor privind oferta educațională, la această activitate vor participa directorul/directorul adjunct al unității de învățământ, cadrele didactice care predau la clasa pregătitoare în anul școlar 2016-2017, reprezentanți ai părinților elevilor care frecventează clasa pregătitoare în acest an școlar și alte persoane desemnate de conducerea unității de învățământ”, se arată într-un comunicat al ISJ Neamț, semnat de inspectorul școlar Elena Preda. În județ, pentru anul școlar 2017-2018, sunt disponibile 201 clase pregătitoare, din care 197 sunt în învățământul de masă, 3 în învățământul special și una în învățământul particular. În tot județul, există 3 clase în sistem alternativ educațional (Step by Step) – 2 la Școala Gimnazială ”Nicu Albu” și una la Școala Gimnazială Nr. 5 din Piatra-Neamț. Prima etapă de înscrieri are loc în perioada 27 februarie – 16 martie. (T. Marian)

Articolul precedentPrima victorie în meciurile de pregătire: CSM Ceahlăul-Voința Dobreni 9-0 (0-0)
Articolul următorRomsilva a câştigat procesul cu Biserica şi păstrează 166.813 hectare de fond forestier!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.