planetariu afisÎn perioada 5-11 octombrie 2015 întreg Universul va fi “tălmacit” pe înţelesul copiilor în Planetariul Mobil care urmează să fie instalat la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ. Astfel Muzeul din Piatra-Neamţ scrie o pagină de istorie “stelară” oferind copiilor şi părinţilor o experienţă unică alături de cea mai veche ştiinţă, astronomia.

Evenimentul este prezentat de către Asociaţia Astronomică Pluto, un ONG care are ca ţintă sădirea în sufletul copiilor, de la vârste foarte mici, dragostea pentru “ceru-nstelat”.

În timpul spectacolului se va proiecta o hartă stelară aferentă cerului de toamnă după care se va “pleca” în Univers, explorând toate planetele din Sistemul Solar, roiuri de stele şi nebuloase.

Prioritate vor avea şi constelaţiile prezentate în viziunea străbunilor, însoţite de legende şi mituri din vechime.

Tehnic, se va instala o cupolă de 8 metri diametru cu o capacitate/spectacol de aproximativ 70 de persoane, dispunând de un sistem de proiecţie ce beneficiază de tehnologie digitală.

Durata unui spectacol este de 45 de minute, iar orarul prezentărilor este următorul: 9.00-9.45, 10:00-10:45, 11:00-11:45, 12:00-12:45, 13:00-13:45, 14:00-14:45, 15:00-15:45, 16:00-16:45, 17:00-17:45,

Costul unui bilet este de 10 lei.

Rezervări/programări 0752/690.245 sau [email protected] sau, în limita locurilor disponibile, cu 15 min. înainte de începerea spectacolului. (ZCH NEWS)

Articolul precedentLa noapte, Raiffeisen închide sistemul informatic timp de 5 ore
Articolul următorNemţenii se ceartă, contracandidatele fac puncte!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.