Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate desfășurat de Uniunea Europeană, un număr de 45.000 de nemțeni, provenind din familii sărace, vor primi pachete cu alimente de bază. Distribuirea acestor pachete are loc prin serviciile sociale din primării, începând de vineri, 15 aprilie, până miercuri, 26 aprilie, sub coordonarea Instituției Prefectului.
Pachetele alimentare conțin 25,5 kg de alimente: 5 kg făină de grâu, 4 kg mălai, 0,8 kg paste făinoase, 4 litri ulei, 2 kg zahăr, 4 kg orez, 5 conserve de vită (1,5 kg), 3 conserve carne de porc (0,9 kg), 5 conserve pate ficat (1 kg), 1 borcan gem fructe (0,36 kg), 1 borcan gem fructe dietetic (0,36 kg), 2 borcane compot fructe (1,44 kg).
„Este un ajutor constând în alimente de care vor beneficia circa 45.000 de nemțeni care au venituri modeste. Fac apel la toți primarii din județ să se implice pentru ca această activitate să se desfășoare în cele mai bune condiții și toți cei cărora li se cuvine ajutorul să intre în posesia lui. Colegii mei din Prefectură vor merge în toate unitățile administrativ-teritoriale din județ pentru a vedea cum sunt depozitate alimentele și cum se organizează distribuirea lor. Nu vreau să existe vreo sincopă și nici să se întâmple ca vreun beneficiar să nu primească cele 25,5 kg de alimente“, a declarat Vasile-Adrian Niță, prefectul județului Neamț.
Vineri, 15 aprilie, se vor distribui produsele în localitățile: Bicaz, Hangu, Ceahlău, Alexandru cel Bun, Pângărați, Tarcău, Tașca, Bicazu Ardelean, Costișa, Zănești, Rediu, Borlești, Tazlău, Piatra Șoimului, Petricani și Războieni. Luni, 18 aprilie, vor fi distribuite la Urecheni, Cândești, Podoleni, Tupilați, Țibucani, Păstrăveni, Dulcești, Ruginoasa, Făurei, Mărgineni, Dochia, Girov, Ștefan cel Mare, Dragomirești și Bârgăoani. Marți,19 aprilie, va continua distribuirea la Văleni, Botești, Gherăiești, Tămășeni, Săbăoani, Roznov, Dumbrava Roșie, Săvinești și Piatra-Neamț, miercuri – la Agapia, Poiana Teiului, Pipirig, Farcașa, Borca, Grințieș, Timișești, Târgu-Neamț și Răucești, iar joi, 21 aprilie, la Brusturi, Drăgănești, Gârcina, Negrești, Dobreni, Bodești, Crăcăoani, Bălțătești, Ghindăoani, Grumăzești, Vânători Neamț, Români și Bahna. În a treia zi de Paște, marți, pe 26 aprilie, se vor împărți produsele alimentare la Moldoveni, Secuieni, Horia, Sagna, Stănița, Doljești, Bâra, Boghicea, Trifești, Ion Creangă, iar miercuri, 27 aprilie la Roman, Cordun, Gâdinți, Poienari, Pâncești, Bozieni, Oniceni, Valea Ursului, Icușești, Bicaz Chei, Dămuc.
Produsele vor fi ridicate de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora, în baza actelor de identitate, conform programării.
Angela Croitoru