Apreciatul profesor de handbal Otto Heel va pleca, miercuri, în Luxemburg, pentru a fi instalat în funcția de director tehnic al formației Handball Esch. Personalitate marcantă a handbalului românesc, Otto Heel a mai pregătit echipa din Ducat între anii 1999 și 2005 când a cucerit trei titluri și trei cupe ale Luxemburgului. Tehnicianul Otto Heel a semnat un contract valabil până în 2016 cu Handbal Esch, echipă care în sezonul trecut a jucat finala Challenge Cup, după ce în semifinale a eliminat formația CSU Suceava. Handball Esch se află actualmente pe locul al treilea în campionatul Luxemburgului, din 8 echipe participante. Ultimele două formații pe care “Neamțu” le-a pregătit în România au fost prim-divizionarele masculine, Ştiința Bacău și Politehnica Timișoara.
Creativ, autoritar, corect, modest, perseverent, profesionist, înzestrat cu simț didactic, tehnician de elită, Otto Heel face parte din categoria “titanilor” handbalului românesc. Prețuit pentru calitățile sale, el a insuflat și sportivilor aceleași idealuri. Omul deciziilor luate în fracțiuni de secundă, a acordat o atenție deosebită perspectivei, fiind unul dintre antrenorii care a contribuit din plin la dezvoltarea jocului cu mingea mică din țara noastră.
Născut la Reșița, în urmă cu 69 de ani, cețătean de onoare al municipiului Piatra Neamț din 1999, Otto Heel a pregătit naționalele României de handbal, la toate nivelurile. Regretatul jurnalist Radu Irimescu scria în 1993: “Otto Heel este cel mai bun antrenor de handbal pe care l-a dat orașul nostru, fiind primul tehnician din sportul nemțean care a ajuns (cu rezultate remarcabile) să conducă destinele unei reprezentative de seniori”. (“Pietreni în Suedia” Ceahlăul, 16 martie 1993). Descoperitor de mari talente, antrenor la CNOE de la Sighișoara, campion național cu echipa de seniori Politehnica Timișoara în 1991, Otto Heel s-a aflat în anul 1998 foarte aproape de a câștiga coroana cu lauri cu Fibrex Săvinești, după ce un an mai devreme cucerise medalia de bronz. Într-un articol apărut în 1982, în ziarul „Ceahlăul”, Alexandru Iacob relata: “Puțini știu că la edificiu acestei echipe care reușește aproape miraculos să rămână în elita handbalului românesc trebuie așezat efortul unui om de o modestie rară: Otto Heel. L-am văzut muncind metodic la antrenamente, l-am văzut stană de piatră rămas în tribună, l-am văzut bucurându-se timid… dar nu l-am văzut niciodată infatuându-se. Dorește ca nimeni altul o echipă puternică la Piatra Neamț și… o sală pe potrivă”. Otto Heel a readus echipa Relonul, în 1980, în prima divizie a țării. A dominat handbalul românesc, cu juniorii unu și doi de la CSS nr. 1 Piatra Neamț, fiind de 4 ori campion național: ”În 1979, cârma echipei Relonul a fost preluată de un fost jucător, prof. Otto Heel. Ambiția acestui om modest și harnic, serios și hotărât, înconjurat de un mic, dar devotat grup de simpatizanți, a alungat treptat neîncrederea făcând tot mai mult loc dorinței de a reveni în prima divizie. Promovarea s-a realizat cu o echipă a cărei medie de vârstă este de 23 de ani”. (“Relonul Săvinești a reintrat în divizia A” Ceahlăul, 31 mai 1980)
– Felicitări! Plecați din nou în Luxemburg, de această dată în calitate de director tehnic.
– Da. Vestea m-a luat și pe mine prin surprindere. Este o recunoștere a muncii pe care am depus-o acolo, aproape 5 ani și jumătate. Ca director tehnic acum îmi revin alte sarcini: în primul rând să-l ajut pe antrenorul principal, un fost jucător al clubului, tânăr, cu mai puțină experință, dar în general trebuie să colaborez cu toți antrenori atât de la seniori cât și de la echipele de juniori.
– Ați obținut rezultate notabile la Esch între anii 1999 și 2005.
– Am obținut trei titluri de campion cu ei și trei cupe ale Luxemburgului. Au mai fost și câteva participări în cupele europene dar nu se compară cu rezultatul pe care l-au repurtat în sezonul trecut când au jucat finala Challenge Cup, după ce în semifinale au eliminat formația CSU Suceava. Prin această performanță echipa din Esch a scris istorie pentru handbalul din Ducat. A fost ceva deosebit, îi meritul lor, sunt perseverenți, sunt foarte bine organizați și foarte serioși. Acestea au fost și motivele pentru care am decis să mă întorc.
– Campionatul a început în Luxemburg.
– Da. Au început mai slab această ediție. Le-au plecat un handbalist în Germania, în liga a doua, iar unul dintre jucătorii de bază a renunțat la activitatea handbalistică. Ei însă au destul potențial să renască și să-și dorească în continuare performanțe. Mare parte dintre componenții echipei sunt jucători pe care i-am crescut de mici. Președintele clubului este un fost handbalist pe care l-am avut elev de-a lungul celor cinci ani și jumătate cât am activat în Luxemburg.
– O să vă încheiați cariera de antrenor în Luxemburg?
– La cum se desfășoară acum activitatea handbalistică în țara noastră, mai ales din punct de vedere al interesului față de tradiția care a fost, cred că-i greu de presupus că o să mai am curajul de a antrena în România.
– Doi dintre foștii dv. elevi, Ştot și Mitrea activează cu succes în Luxemburg.
– Ştot este antrenorul naționalei de seniori, iar Mitrea antrenează o grupă de juniori de la Handball Esch. Ştot m-a sunat și m-a felicitat, apăruse știrea în ziarele lor că mă întorc. Într-un fel putem să ne implementăm școala românească, școală care pe vremuri era foarte apreciată.
– De ce handbalul masculin românesc nu mai contează pe plan internațional, de ce ne-am pierdut din valoarea, entuziasmul și demnitatea de altădată?
– Acum totul se raportează la bani, la apariția rezultatului imediat, or așa nu se poate clădi nimic. Nu avem de unde alege sau alegem cu mare greutate 16 jucători pentru o națională. Nu avem decât unul sau doi jucători care evoluează la echipe de top din Europa. E un handicap destul de mare. Speranța este Centrul Național de Excelență de la Sighișoara. De bine, de rău, antrenorii de aici au scos câțiva jucători, majoritatea evoluează în Liga Națională. Dar e totuși prea puțin.
A consemnat Ana MOISE
