Botoșani Un băiat de 12 ani are arsuri la picior, după ce s-a jucat cu focul. O magazie și o mașină au luat foc

Un incendiu s-a produs vineri, 15 mai, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie din localitatea Brăești, județul Botoșani. O anexă și o mașină au fost cuprinse de flăcări.
Unul dintre copiii care s-au jucat cu focul, provocând incendiul, s-a ales cu arsuri la picior.

Botoșani Un băiat de 12 ani are arsuri la picior, după ce s-a jucat cu focul. O magazie și o mașină au luat foc„Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au ajuns la caz, în cel mai scurt timp, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că ardeau anexa, cu o suprafață totală de 20 de metri pătrați, dar și o mașină dezmembrată. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casă. Un băiat, în vârstă de 12 ani, a suferit arsuri la un picior, a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. La fața locului a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brăești. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul”, a transmis căpitan Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

Botoșani Un băiat de 12 ani are arsuri la picior, după ce s-a jucat cu focul. O magazie și o mașină au luat focPompierii botoșăneni recomandă părinților să supravegheze copiii și să le explice pericolele la care se expun atunci când se joacă cu focul.

Botoșani Un băiat de 12 ani are arsuri la picior, după ce s-a jucat cu focul. O magazie și o mașină au luat foc Botoșani Un băiat de 12 ani are arsuri la picior, după ce s-a jucat cu focul. O magazie și o mașină au luat foc„Brichete, lumânări, chibrituri sunt lucruri ce nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor. Cei mici trebuie să știe că focul este periculos și să înțeleagă de ce le este interzis să folosească astfel de obiecte. Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:
✔️ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
✔️ nu îl lăsați nesupravegheat în casă, cu aragazul, plita, soba sau aparatele electrice aflate în funcțiune,. în depozite de furaje, poduri, magazii etc., cu mijloace care pot produce incendii.
De asemenea, învățați copilul următoarele reguli care îi pot salva viața în caz de incendiu:
✔️ dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
✔️ dacă nu poate părăsi locuința, să sune la numărul unic de urgență 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă;
✔️ să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
✔️ atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia”, transmit pompierii militari.

Angela Croitoru; Foto: ISU Botoșani

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...