Cinci școli din Piatra Neamţ au răspuns invitației primăriei municipiului de a se înscrie în campania “OSCAR, ȘARPELE HOINAR”, versiunea Traffic Snake Game în România, informează municipalitatea pietreană. Numărul total al elevilor participanți este 1.193, iar unităţile de învăţământ implicate sunt: Școala Gimnazială “Daniela Cuciuc” (prof. coordonator Carmen Nohai); Şcoala Gimnazială “Nicu Albu” (prof. coordonator Daniela Domnica); Şcoala Gimnazială Nr. 2 (prof. coordonator Gabriela Ramona Atomei); Şcoala Gimnazială Nr. 8 (prof. coordonator Carmen Gal) şi Colegiul Tehnic “Spiru Haret” (prof. coordonator Alina Ramona Militaru).
“Campania a fost creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte metode durabile de deplasare către școală, cum sunt mersul pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun. În primii 3 ani, campania s-a organizat în paralel în 20 de țări europene. Deja după primii doi ani de derulare a campaniei, România ocupa primul loc, înscriind cel mai mare număr de școli și realizând economii importante de combustibili și emisii de CO2“, precizează sursa citată.
Anul acesta, campania va avea loc în perioada 18-29 septembrie în 11 localități: Bistrița, Brașov, Călărași, Deva, Făgăraș, Gheorgheni, Moinești, Odorheiu Secuiesc, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea și Târgu Mureș. Detalii suplimentare – AICI. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Traffic Snake Game România)