0:00

La Școala Gimnazială ”Nicu Albu”, niște copii – nu mulți, vreo opt – au ajuns la spital cu semnele specifice toxiinfecției alimentare. Alții, probabil și mai mulți, și-au rezolvat simptomele acasă. Acestea sunt premisele și ele s-au derulat săptămâna trecută, pe 6 și 7 noiembrie.

Direcția de Sănătate Publică Neamț a anunțat abia joi, 16 noiembrie, focar de enterocolită la Școala ”Nicu Albu”, printr-o adresă transmisă Prefecturii Neamț, Centrului Regional de Sănătate Publică Iași și Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile București.

Tot ieri, odată cu toată lumea, pare-se că a aflat și conducerea școlii că s-au găsit probleme la firma Mirapam, care asigura catering-ul pentru cei 290 de copii și 20 de dascăli care mănâncă la școală. După cum spune directoarea Daniela Domnica, ieri, pe 16 a aflat de la DSP că furnizorul nu mai poate aduce mâncare, că i-a fost puțin suspendată activitatea, și tot ieri, 16, a anunțat Asociația Părinților. Care Asociație ar fi transmis alerta, din gură-n gură, prin reprezentanții fiecărei clase, pe care i-a convocat la ședință aseară, deci tot pe 16.

Informarea părinților este cam singura atribuție a conducerii școlii în această chestiune, în care se implică ”Asociația Părinților, care organizează licitație pentru furnizor, noi asigurăm doar spațiul de cantină și personalul de supraveghere, iar din data de 16 noiembrie Asociația Părinților și Consiliul de Administrație al școlii am reziliat contractul cu acest furnizor”, a declarat directoarea Daniela Domnica.

De prisos a mai spune acum doamnei directoare că, încă de luni, 13 noiembrie, pe la ședințe, părinților li s-a spus că a trecut DSP prin școală să facă verificări, dar li s-au dat asigurări că ”nu s-a găsit nimic”.

De pe 7, când au ajuns primele cazuri la spital, până pe 16 noiembrie, când s-a terminat hârțogăraia specifică la DSP și s-a făcut anunțul oficial, copiii au continuat să mănânce la școală, de la același furnizor, în aceleași condiții, fără să aibă nimeni nicio problemă cu asta.

S-au luat probe și de la cantină, și personalului nostru de supraveghere, nu s-au găsit probleme. Ieri am anunțat Asociația Părinților, s-a reziliat contractul, aseară a fost o ședință a asociației și începând de astăzi, 17 noiembrie, copiii vin cu pachet de acasă. Sperăm că săptămâna viitoare să se găsească un furnizor”, a mai spus directoarea școlii.

Desigur, există câteva amănunte care au fost uitate în comunicarea către opinia publică. De exemplu, pe 6 noiembrie, adică în ziua când a fost servită mămăliguța cu brânză, în școală nu a fost apă. ”În ziua de luni, însă, în școală nu a fost apă, din cauza unor lucrări Apa Serv. Am știut că am văzut pe site. Dar mă gândesc cum s-au spălat elevii pe mâini în acea zi. S-a adus apă îmbuteliată, pentru băut, în unele clase. Alte clase, unde părinții au dorit, s-au achiziționat mai demult niște dozatoare cu filtre pentru apă potabilă, dar funcționează tot cu apă din școală”, a afirmat Corina Brăescu, președintele Asociației Părinților. Tot ea a precizat că următoarea întrunire va fi pe 23 noiembrie, cu furnizorii interesați să asigure masa copiilor. ”Urmează să alegem furnizorul la ședința de joi, săptămâna viitoare, sperăm să vină furnizori. Nu se anunță, decât tot prin intermediul părinților… dar la ședința de aseară a venit un furnizor, nu știu cum, pentru că se anunțase doar întrunirea părinților… Va fi cred că toată săptămâna viitoare cu mâncare rece pentru copii. Asta e… unii părinți au spus că preferă așa”.

La rândul lui, patronul firmei care furnizează de patru ani și jumătate mâncare la școală spune că, după controlul DSP, s-a luat decizia de suspendare a activității din cauza ”neasigurării în unitate a apei potabile curente rece și caldă”, nu pentru că ar fi fost găsite nereguli în hrana preparată. (vezi foto aici)

Brânza folosită a fost cumpărată de la o firmă de profil, lucru pe care îl poate demonstra cu acte-n regulă. Apă potabilă, ce-i drept, nu este, pentru că, de mai bine de un an, în localitatea unde are punctul de lucru nu s-a recepționat o lucrare. Motivele îi scapă, dar spune că, de doi ani, el se chinuie și transportă apă cumpărată și cu buletinele de analiză la zi.

În așteptarea episoadelor următoare, rămâne de văzut dacă DSP își va continua atribuțiile și pe la firma care a furnizat brânza de vaci societății Mirapam, ca să ne lămurim asupra infectării cu E-Coli. De preferat, înainte de a mai trece zece zile. (C.I.)

Articolul precedentACTUALIZARE L3: CSM Roman-Sănătatea Darabani 3-2 * REZULTATE COMPLETE * CLASAMENT
Articolul următorAMICAL Oţelul Galaţi-CSM Ceahlăul 7-0 (4-0)!!!!!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

2 COMENTARII

  1. Ar fi de scris si despre meniul in sine, care era pur si simplu meniu de praznic, nicidecum unul potrivit unor copii cu varsta cuprinsa intre 3 si 6 ani. Nu este vina furnizorului aici, ci a asociatiei de parinti, care accepta asemenea meniu deplorabil, cu fasole, cartofi, carne tocata si branza. Cand in lumea asta exista doar pentru mere 400 de soiuri, noi ne lasam prostiti cu „diversitatea” „legumelor si verdeturilor” atat de bine preparate incat nu mai ramane niciun nutrient intreg….trist. Dar este o lipsa de educatie la nivel inalt. Cat de simplu spunea o mamica despre recomandarile OMS legate de nutritie.Nici nu trebuie sa citesti volume de carti…nu e mai simplu sa dai un fruct la gustarea de dimineata decat o felie obosita de PAINE CU UNT SI GEM?

    • Doamna Antonia Creţu, la masă nu mănâncă doar copii cu vârste între 3-6 ani. Meniul stabilit de părinţi este contestat tot de părinţi. Cine să vă mai înţeleagă?! Faceţi meniuri pe care le doriţi pe criterii de vârstă şi nu mai implicaţi şcoala în scandaluri !

Comentariile sunt închise.