Organigrama CJ: rămâne cum am stabilit!

cj 2013 05

Organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate a Consiliului Județean Neamț și a unor instituții și servicii publice de interes județean este propusă din nou spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Județean Neamț, în ședința de vineri, 26 iulie. Proiectul de hotărâre, cu numărul unu pe ordinea de zi, va fi dezbătut în forma inițială, ca și în ședința precedentă, după ce acesta a fost supus avizării și aprobării Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. ”Noi l-am trecut pe ordinea de zi a ședinței exact în forma în care a fost și la ședința de săptămâna trecută, fără a face nici un fel de modificare. După cum se arată și în expunerea de motive și în raportul de specialiate, organigrama și statul de funcții trebuie să intre în vigoare la întâi august 2013, iar conform proceselor verbale ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Județean, nu s-a cerut nici o modificare a acestei organigrame ci doar o amânare a discuțiilor pe această temă. Am repus-o pe ordinea de zi după această amânare, neexistând nici un amendament”, a declarat Daniela Soroceanu, secretar al județului Neamț. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...