În această după-amiază, la finalul ședinței de guvern, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat că a fost adoptată ordonanța de urgență care prelungește școala online până pe 8 februarie. Urmează emiterea ordinului de ministru pentru suspendarea învățământului în formă fizică pentru perioada 11 ianuarie – 8 februarie.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că reîntoarcerea elevilor în bănci din semestrul II va fi analizată din toate perspectivele, în funcție de rata de infectare, de dorința cadrelor didactice de a se vaccina și de analiza situației privind elevii care nu au avut cum să învețe online. „Sunt 340.000 angajați în Educație, am cerut o interogare – până la 15 ianuarie, ora 16 vor fi raportate disponibilitățile de vaccinare, acesta va fi rezultatul, nu acele sondaje realizate pe eșantioane mici. Răspunsul la disponibilitatea de vaccinare nu constituie nicidecum obligația de vaccinare. Dar pe baza acestui rezultat, sigur că da, împreună cu coordonatorul campaniei de vaccinare, va putea fi pregătit numărul de doze și prioritatea acordată personalului din învățământ pentru vaccinare, prioritate care sunt convins că va fi corelată perfect cu importanța educației în România și în orice țară, cu importanța deschiderii școlii în regim clasic. Analiza va fi efectuată după jumătatea lunii ianuarie, după ce vom avea date privind evoluția epidemiologică, rata de infectare în urma vacanței de iarnă, după ce vom avea o imagine mai clară asupra evoluției campaniei de vaccinare, după ce vom analiza și măsurile adoptate de alte state aflate în situație similară și nu în ultimul rând după ce vom avea realitățile din sistemul de educație pentru care MEC a cerut raportarea estimată a celor care s-au aflat în dificultate cu privire la urmărirea procesului de învățare online, termenul este de 11 ianuarie. În a doua jumătate a lunii ianuarie se va face analiza, decizia va fi luată în ultima decadă a lunii ianuarie. Nu excludem nici un scneariu în urma analizei făcute responsabil și profesionist pe această situație”.
Mai devreme de 8 februarie nu vor putea fi redeschise școlile, după cum a explicat ministrul Educației: „Nu excludem nici un scenariu, asta înseamnă implicit și scenariu prioritar grădiniță și învățământ primar, zonele cu rată de infectare scăzută. Nu mai repede de 8 februarie! N-are cum, analiza se face la sfârșitul lunii ianuarie, pe 29 ianuarie elevii intră în vacanță”.
ZCH.NEWS