Obiecte dacice readuse în ţară

monezi dacice

Un lot de 5 monede dacice din aur și 14 podoabe dacice din argint, părți ale unor tezaure mai mari, recuperate recent din Germania, vor fi readuse, astăzi, în țară, anunță Muzeul Național de Istorie a României. Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis, vineri, Agerpres, cele 5 monede dacice din aur recuperate recent din Germania sunt stateri emiși de regele Koson (cca. 44-29 a.C.), două dintre acestea aparținând variantei cu monogramă pe revers, iar celelalte 3 fac parte din varianta fără monogramă. Fragmentul de tezaur de 14 podoabe dacice din argint, databile în secolul I a.C., conține o brățară simplă, decorată cu capete stilizate de șerpi, pandantive, cercei și verigi cu capetele răsucite. Toate aceste monede și podoabe dacice, foarte rare, au fost obținute, în mod ilicit, de către persoane implicate în activități ilegale de detecții și săpături în zona Sarmizegetusei Regia, fiind ulterior scoase în mod clandestin din România și puse în vânzare pe piața internațională numismatică din Europa și SUA. (Agerpres)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Suceava. Șase persoane au ajuns la spital în urma unei coliziuni

Un nou incident nedorit s-a petrecut în județul Suceava,...

VIDEO-FOTO. Biserica Parohială „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Călugăreni a fost resfințită

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături...

Salvamontiștii din Ceahlău, misiune de salvare pe traseul Vârful Toaca – Cabana Fântânele

Membrii Serviciului Salvamont Neamț au fost solicitați să intervină...

FOTO. Suceava. Tamponare violentă, accident cu 4 victime, între care și un copil

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a fost sesizat,...

Razie în trafic. Acțiune tip releu pe DN 15

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț continuă verificările în trafic...

Iași. Accident mortal la Mircești – persoană lovită pe calea ferată

Tragedie produsă astăzi, 25 iulie, pe raza comunei Mircești,...