Un gest de o onestitate rară i-a impresionat astăzi, 29 martie, pe polițiștii din Piatra-Neamț. Andreea Baghiu Guzu, o femeie care deține o florărie în oraș, a găsit un plic ce conținea 16.800 de euro (84.000 de lei), bani cu care ar fi putut cumpăra o garsonieră și i-a predat la poliție.
„O femeie de 34 de ani din Piatra-Neamț a demonstrat un exemplu uluitor de onestitate și spirit civic.
La data de 28 martie, Guzu Baghiu Andreea s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Piatra-Neamț, aducând cu ea un plic ce conținea suma impresionantă de 16.800 de euro. Da, ați citit corect – 16.800 de euro.
Ea a povestit polițiștilor că a găsit plicul cu bani, în parcarea unei clinici medicale private din Piatra-Neamț, realizând imediat că cel mai corect este să îl înmâneze autorităților. Gestul ei a fost cu atât mai remarcabil cu cât această sumă de bani ar fi putut fi o tentație pentru mulți”, a precizat inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Patronul unei firme era cel care pierduse banii de salarii ai angajaților și omului mai că nu i-a venit a crede când poliția l-a anunțat că banii au fost recuperați și îi poate ridica de la Poliția Municipiului Piatra-Neamț.
„Spiritul civil și gestul altruist al Andreei servește drept exemplu pentru întreaga comunitate și dorim să îi transmitem și pe această cale felicitări pentru acest gest”, conchide IPJ Neamț.
Angela Croitoru