O femeie, de 72 de ani, din Borlești, i-a dat toți banii din casă (6.100 de lei) unui necunoscut, la miezul nopții de 27 spre 28 aprilie. După metoda clasică, bătrâna a fost sunată pe telefonul fix, i s-a spus că fiica ei a provocat un accident rutier și are nevoie urgentă de bani, pentru ca victima să nu depună plângere și să n-o bage la pușcărie. Fără să stea prea mult pe gânduri și fără să-și sune fiica, femeia a strâns toți banii și s-a dus spre punctul de întâlnire, stabilit la telefon cu necunoscutul, care a sunase și care nu cunoștea zona. Abia după ce a rămas fără un sfanț și s-a întors acasă și-a sunat fata și a aflat că este bine și nu a provocat niciun accident.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea și depistarea suspecților, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”, a declarat comisarul șef Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț.
Cazuri precum cel de la Borlești nu ar trebui să se mai întâmple, având în vedere amplele campanii de prevenire, care s-au derulat atât la nivel local, cât și la nivel național. Mai mult, în mai toate localitățile județului au fost angrenați preoții în astfel de campanii și au vorbit, duminica, după slujbă, despre metoda de înșelăciune. Se vede, însă, că nu i-a ascultat cu atenție toată lumea. (C.M.)