Actualizare: Potrivit ISU Iași, cauza a fost sistemul de încălzire lăsat nesupravegheat, care s-a supraîncălzit, la incendiul de la prima casă din Dobrovăț. La cel de-al doilea, unde a fost și victima, a fost jar ce a căzut din sobă.
Știre inițială: Nenorocirea a lovit două familii din satul Dobrovăț, comuna cu același nume, din județul Iași, în această seară, 16 noiembrie, după ce un incendiu puternic a izbucnit și le-a cuprins locuințele.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și un Echipaj de Prim Ajutor la incendiul de la prima casă.
La scurt timp au fost anunțați că și în vale, în apropiere de prima casă, este un incendiu și alte trei echipaje cu autospeciale de stingere au pornit într-acolo.
Focul este devastator. La prima casă flăcările cuprinseseră o porțiune de aproximativ 30 de mp din acoperiș, la sosirea forțelor de intervenție, dar la cea de-a doua casă, incendiul a distrus aproape în totalitate locuința de 100 mp și flăcările s-au propagat și la o moară, cu o suprafață de 300 mp.
Din nefericire, pompierii au descoperit, într-una din încăperile casei din vale trupul carbonizat al unei femei de 80 de ani.
La această oră, încă nu se cunoaște cauza izbucnirii celor două incendii.
În ajutorul pompierilor militari au venit și voluntarii de la SVSU Dobrovăț, lupta cu focul continuă.
Vom reveni cu detalii.
Angela Croitoru