0:00

DNA: „Mecanism infracţional”, care a păgubit APIA de aproape 150.000 lei, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPrimarul comunei Dobrovăţ (Iaşi), Cătălin Iulian Martinuş, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Iaşi, în baza a nu mai puţin de 4 capete de acuzare. Acestea sunt: “abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni), folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (două acte materiale), complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată(două acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (16 acte materiale)”.

Alături de acesta, au mai fost trimişi în judecată, Gaby Pătlăgică, secretar al comunei Dobrovăţ, judeţul Iaşi (“fals intelectual, în formă continuată – 9 acte materiale, complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată – 4 acte materiale”), Ionel Cîşlaru, preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Dobrovăţ, judeţul Iaşi (“folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri”), Aglaia Bănică, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Dobrovăţ, judeţul Iaşi (“complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene”), Ştefan Ursanu, funcţionar în cadrul Centrului Judeţean Iaşi al APIA – Serviciul privind Sistemul Integrat de Administrare şi Control (“complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene”) şi Asociaţiile crescătorilor de ovine şi taurine din comuna Dobrovăţ, judeţul iaşi (“folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene”).

Procurorii DNA au stabilit că „În perioada 2008 – 2009, inculpatul Martinuș Cătălin-Iulian, în calitate de primar al comunei Dobrovăţ, judeţul Iaşi şi reprezentant al Asociaţiilor Crescătorilor de Ovine şi Taurine, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat cu prilejul întocmirii mai multe documente, prin atestarea de fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, care, ulterior, au fost depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Iaşi în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene cu titlul de subvenţie. În acelaşi scop, au fost depuse la APIA Iaşi şi două contracte de comodat încheiate de inculpatul Martinuș Cătălin-Iulian cu preşedinţii celor două asociaţii de crescători de animale, prin care se atribuiau acestora, în folosinţă cu titlu gratuit, o suprafaţă de 322,40 ha din păşunea comunei Dobrovăţ (teren aflat în domeniul privat al comunei Dobrovăţ, judeţul Iaşi), fără ca încheierea celor două documente să se fi întemeiat pe vreo hotărâre a Consiliului Local. Cu prilejul încheierii unuia dintre contracte, inculpata Bănică Aglaia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat o hotărâre a Consiliului Local al comunei Dobrovăţ, prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, inexistente în forma iniţială a documentului, (menţiuni nereale prin care se aprobă darea în folosinţă gratuită a suprafeţelor cu destinaţia islaz comunal crescătorilor de taurine şi a suprafeţelor din zonele denumite popular Coasta Velniţei şi Groapa Hârtop, crescătorilor de ovine). Prin darea în folosinţă a acestor bunuri, exclusiv cu titlu gratuit, s-a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale comunităţii locale din comuna Dobrovăţ, judeţul Iaşi, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, reprezentat de folosirea cu titlu gratuit a păşunilor, de către cele două asociaţii în care inculpatul Martinuş Cătălin Iulian avea calitatea de membru fondator. În realizarea acestui mecanism infracţional, inculpatul Martinuș Cătălin-Iulian a beneficiat şi de ajutorul celorlalţi inculpaţi, care fie au falsificat şi pus la dispoziţia celorlalte persoane o serie de documente (inculpata Pătlăgică Gaby), fie au depus la APIA mai multe acte conţinând menţiuni nereale necesare obţinerii subvenţiilor (inculpatul Cîşlaru Ionel). Ajutorul acordat primarului comunei Dobrovăţ de către inculpatul Ursanu Ştefan, în calitate de funcţionar în cadrul Centrului Judeţean Iaşi al Agenţiei de Plăţi și Intervenție pentru Agricultură, a constat în primirea, de către acesta din urmă, a unor documente semnate de o altă persoană, alta decât fermierul titular al celor două cereri”, potrivit comunicatului DNA.

S-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a două imobile aflate în proprietatea lui Cătălin Martinuş, Gaby Pătlăgică, a Asociaţiilor Crescătorilor de Ovine şi Taurine din comuna Dobrovăţ, Judeţul Iaşi, Ionel Cîşlaru, Aglaia Bănică şi Ştefan Ursanu, până la concurenţa sumei de 149.310,71 lei, cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. (ZCH NEWS)

Articolul precedentA murit Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity! Bilanţul deceselor: 51!
Articolul următorDe la ridicol la tragic: le-a plouat pe pacienta pe care o operau!!!!!!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.