Pietrenii au un viceprimar „plin” și unul interimar începând cu 28 ianuarie. În ședință extraordinară de Consiliu Local, consilierii au avut de votat trei proiecte mari și late: validarea consilierului local Maria Gagea, în locul medicului Andrița, care a demisionat, alegerea unui viceprimar – Vasile Popescu, cel care a fost interimar până acum, și delegarea unui consilier local să exercite atribuții de viceprimar – Cătălin Misăilă.
Dacă primul proiect de hotărâre a trecut cu unanimitate de voturi, celelalte două nu s-au bucurat de același succes, chiar dacă, în final au trecut și ele. Astfel, prin vot secret, 12 consilieri au fost de acord cu Vasile Popescu noul viceprimar „plin” al municipiului, în timp ce alți 10 nu au fost convinși că acesta își merită locul. Cătălin Misăilă, certat în plen de colegi că voia să vadă cu ochii săi câte voturi a primit, s-a bucurat de sprijinul a 14 consilieri, în timp ce alți opt au votat împotrivă.
După ședința de Consiliu Local, primarul Dragoș Chitic și cei doi viceprimari au dat declarații pentru presă. Dacă cei doi viceprimari au promis că se vor ține de treabă în puținele luni câte au mai rămas până la alegeri, declarația primarului interimar merită să fie făcută publică.
„Este un lucru firesc să fim în echipă completă și, totodată, considerăm că, prin voturile de astăzi, s-a realizat o majoritate stabilă în Consiliul Local, în jurul echipei Partidului Național Liberal. Practic, până la alegerile din luna iunie 2016, nu mai trebuie să vorbim despre mișcări și încercări de schimbare, pentru că este foarte multă treabă în administrație și vrem să fim lăsați să facem administrație!”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Acesta a anunțat că mâine, 29 ianuarie, îi va înmâna și lista cu atribuțiuni noului viceprimar, Cătălin Misăilă, astfel încât să se poată începe lucrul în echipă cu adevărat.
Pentru că a anunțat că lasă politica la ușa Primăriei, Dragoș Chitic nu a evitat, însă, răspunsul la o întrebare legată de o eventuală alianță PNL-ALDE. „Dacă se va face vreo alianță, suntem dispuși s-o discutăm. Vorbim de formațiuni de dreapta”, a spus Dragoș Chitic. (Andreea AMARIEI)