10 ani de închisoare pentru uciderea socrului infirm

tribunal neamt 02Alfons Aniţei (44 de ani), din Boteşti, acuzat de uciderea socrului său în vara anului trecut, şi-a primit pedeapsa, în ziua de 28 ianuarie. „Condamnă pe inculpatul Aniţei Alfons, fără antecedente penale, deţinut în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de omor”, au decis magistraţii de la Tribunalul Neamţ. Rudele bărbatului ucis nu au solicitat despăgubiri aşa că, măcar din acest punct de vedere, criminalul a scăpat ieftin.

Omorul a fost descoperit în dimineaţa de 21 iulie, dar agresiunea în urma căreia Ioan Martin (63 de ani) şi-a pierdut viaţa a avut loc în seara precedentă, după o vizită a ginerelui său. Alfons Aniţei, care se certa des cu nevasta, s-a dus s-o caute la socri. N-a găsit-o, în schimb a reuşit să-l enerveze pe socrul său, care din cauza unei infirmităţi locomotorii, stătea mai mult în pat. Sătul de scandalurile dintre fiica şi ginerele lui, Ioan Martin a pus mâna pe băţul de care se ajuta să coboare din pat şi l-a lovit pe Alfons. Replica a fost dură. Ginerele a luat o scândură mai sănătoasă şi l-a trăsnit pe socru drept în moalele capului. Până dimineaţă, nimeni n-a ştiut că Ioan Martin e mort. Soţia sa a fost cea care l-a găsit şi a chemat ambulanţa, dar nu mai era nimic de făcut.

La proces, Aniţei a încercat să se apere spunând că a fost provocat, dar argumentele sale n-au impresionat instanţa. Dacă el consideră că a primit o pedeapsă prea aspră poate ataca sentinţa la Curtea de Apel Bacău. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Două persoane rănite într-un accident la Bivolărie

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Incendiu la hala de reparații vagoane din Pașcani. Muncă grea pentru pompierii ieșeni

Pompierii militari din cadrul ISU „Mihail Sturdza” al Județului...

Botoșani Cal salvat după ce a căzut într-un beci adânc de peste doi metri

Un cal a fost salvat, în cursul dimineții de...