finante-neamtÎncepând cu 1 octombrie, Agenţiile Judeţene a Finanţelor Publice vor oferi asistenţă prin telefon la un număr unic naţional.

Contribuabilii care vor să obţină informaţii fiscale şi îndrumare în ceea ce priveşte taxele şi impozitele nu vor mai putea suna la numerele de telefon ale administraţiilor financiare de care aparţin, ci vor trebui să apeleze un număr unic la nivel naţional. Mai multe administraţii fiscale judeţene au anuntat pe site-urile lor că, începând de la 1 octombrie 2015, numărul unic va fi 0314.039.160.

Există mai multe modalităţi de a primi asistenţă din partea ANAF. Contribuabilii se pot prezenta direct la ghişeele organelor fiscale sau pot solicita informaţii în scris ori telefonic. Din 20 mai, ANAF oferă contribuabililor îndrumare şi asistenţă în domeniul fiscal inclusiv pe pagina de Facebook a instituţiei. Sesiunile de informare, în cadrul cărora contribuabilii pot adresa întrebări, se organizează în fiecare zi de miercuri, temele de discuţie fiind anunţate în prealabil.

Telefonic, solicitările se pot face la Centrul de asistenţă a contribuabililor ANAF (031/4039160). În cazul cererilor scrise, acestea pot fi transmise prin poştă sau pot fi trimise pe e-mail, exprimate în mod concis, coerent, cu nume, prenume, cod de identificare fiscală şi semnătură. Potrivit Codului de procedură fiscală, cererile depuse de către contribuabil se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare. În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte.

Articolul precedentNegocieri blocate între sindicatele din educaţie şi Guvern
Articolul următorMaşină din Neamţ, cu cauciucurile pline de ţigări!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.