Numai în perioada 1 – 9 ianuarie, polițiștii suceveni au dispus măsura reținerii și încarcerarea în arestul IPJ Suceava a 20 de persoane cercetate în dosare privind fapte de violență, infracțiuni contra patrimoniului, infracțiuni la viața sexuală, la regimul rutier, infracțiuni economice sau fapte de șantaj.
„Gestionarea situației operative a impus un ritm accelerat de lucru pentru polițiști în această perioadă și o intensificare a acțiunilor de prevenire și combatere. S-a realizat intervenția la 636 de evenimente sesizate de cetățeni sau din oficiu și au fost organizate 191 de acțiuni punctuale pe diverse segmente de activitate. Au fost efectuate 17 percheziții domiciliare, au fost indisponibilizate sume de bani, bunuri și vehicule în valoare de cca. 50.000 Euro. Au fost constatate 32 de infracțiuni în flagrant și au fost identificate 5 persoane urmărite la nivel național sau internațional.
În cursul acestei perioade a fost depășită capacitatea maximă a Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava, fiind solicitat sprijinul județelor învecinate pentru depunerea în arest a persoanelor față de care s-au dispus măsuri preventive privative de libertate.
Poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial cu componentă violentă de natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată“, a declarat comisar şef Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Printre cei duşi în arestul poliţiei sucevene se află un tânăr de 17 ani, autorul unui accident în Pătrăuţi, fugit de la locul faptei şi fără permis, (detalii despre accident aici) un bărbat care şi-a agresat, în mod repetat, iubita, o femeie şi un bărbat pentru infracţiuni de fals şi uz de fals, dar şi doi tineri de 24 şi 27 de ani, reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv pentru 30 de zile, pentru şantaj şi multe alte infracţiuni (detalii aici).
Angela Croitoru