Noutăţi la Biblioteca Judeţeană

biblioteca judeteana

La început de toamnă, Biblioteca Judeţeană propune cititorilor săi, atât prin secţiile de la sediu, cât şi prin filialele de cartier, noi orizonturi de lectură, susţinute prin consistentele achiziţii din timpul verii. Secţia de împrumut carte pentru copii s-a îmbogăţit recent cu 694 de volume potrivite fiecărei vârste a copilăriei, precum şi diferitelor forme de cunoaştere pe care nevoia de a şti de la cele mai fragede vârste le satisface şi prin intermediul cărţilor. Printre titlurile care deja se bucură de mult succes se numără şi: „Ce poţi face cu două cuvinte ?”, „Scrisori către părinţi”, „Watership down”, „Bunele maniere” „Băiatul care a îmblânzit vântul”, „Fabrica de talente”, „50 de idei geniale care au schimbat omenirea”, „365 de glume”, „Ocolul Pământului în 80 de poveşti”, „ABC-ul curajului”, precum şi cărţile din colecţia „Discovery Education” („Oraşe antice”, „Ce este energia”, „Forţă şi mişcare”, „Viaţa pe o staţie spaţială”). În ceea ce-i priveşte pe cititorii adulţi, noutăţile destinate lor, potrivit solicitărilor personale din ultima perioadă şi în concordanţă cu oferta pieţei editoriale, se materializează deja pe rafturile secţiei specializate prin 848 noi volume, din toate domeniile cunoaşterii. Şi aici s-au detaşat anumite preferinţe, între care: „Exerciţiile de echilibru” semnate de Tudor Chirilă, cele mai recente cărţi ale lui Lucian Boia („De ce este România altfel?” şi „Sfârşitul Occidentului ?”), scrierile lui Amos Oz şi ale lui John Maxwell Coetzee. Au fost făcute, de asemenea, importante achiziţii şi potrivit interesului crescut pentru cărţile de dezvoltare personală, pentru cele din domeniul sănătăţii, precum şi pentru cele ce acoperă domeniul spiritualităţii creştine. Toate aceste titluri se regăsesc în mare parte şi între noutăţile oferite de filiale, iar pasionaţii de filme artistice şi documentare se vor bucura, desigur, să constate că oferta destinată lor s-a îmbogăţit cu 161 DVD-uri, disponibile împrumutului la domiciliu prin secţia Carte de artă şi informare audiovizuală. (N.S.)

Autor:

Ultima ora

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Bacău O femeie a murit într-un incendiu pornit de la o lumânare aprinsă!

Ziua de sâmbătă, 18 aprilie, a început cu un...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

Moarte suspectă la Roman-Neamț

Un romașcan în putere, de 58 de ani, a...

Protecția Consumatorilor Neamț – amenzi de 95.000 înainte de Paște

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț a efectuat verificări...