O serie de modificări legislative legate de cărţile de identitate electronice sau simple au fost supuse dezbaterii publice de către Ministerul Administraţiei şi Internelor începând de luni, 9 ianuarie. Proiectul de Ordonanţă de Guvern prevede că vor putea fi eliberate cărţi de identitate şi pentru copiii cu vârsta de până în 14 ani. De asemenea, chiar dacă, de principiu, cărţile de identitate se emit de către direcţia sau serviciul de evidenţă a persoanelor din localitatea de domiciliu, ordonanţa prevede posibilitatea ca aceasta să poată fi emisă din orice altă localitate. Se modifică şi datele ce vor înscrise pe cartea de identitate, în sensul că locul naşterii nu va mai apare pe cartea de identitate electronică, ci va fi doar stocat electronic pe un cip.
Toate aceste schimbări trebuie să fie mai întâi adoptate de guvern şi publicate în Monitorul Oficial pentru a intra în aplicare.
Cea mai importantă noutate în domeniu, care în străinătate există deja de ani de zile, este posibilitatea emiterii unei cărţi de identitate încă de la naşterea unui copil. Astfel, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani va putea fi emisă o carte de identitate valabilă 2 ani. Pentru copiii cu vârste între 2 şi 14 ani, valabilitatea actului va fi de patru ani. În cazul adulţilor, cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani, cartea de identitate va fi valabilă, ca şi până acum, pentru o perioadă de 10 ani. Modificarea vine de la vârsta de 70 de ani, când se emite ultima carte de identitate cu valabilitate nelimitată. Acum acest lucru se întâmplă la vârsta de 60 de ani.
Cererea pentru viza de flotant va putea fi formulată electronic, iar procedura evaluării și aprobării va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor legale. Pentru titularii cărții electronice de identitate, aplicarea vizei de flotant se va face doar în format electronic.
Modificările intră în aplicare în momentul în care vor fi posibile din punct de vedere tehnic, urmând să fie emisă o hotărâre de guvern.
Noile cărţi de identitate electronice au dimensiunea unui card bancar şi păstrează în memoria electronică fotografia titularului, două amprente digitale, un certificat digital şi toate datele care apar tipărite pe act. Acestea ţin locul cardului de sănătate și vor putea fi folosite pentru a accesa de la distanță sistemele online ale instituților statului. Cărțile electronice de identitate, care costau în programul de testare din judeţul Cluj 67 de lei, vor fi gratuite. Până la finalul acestui an, în toate municipiile din ţară vor putea fi emise astfel de cărţi de identitate electronice.
Direcţiile, serviciile sau birourile de evidenţă a populaţiei, după caz, care emit aceste documente sunt subordonate primăriilor din fiecare localitate.
Angela Croitoru