Controalele pe dotarea cu case de marcat cu jurnal electronic ar fi trebuit să înceapă de la 1 noiembrie 2018, ultimul termen anunțat de autoritățile fiscale pentru aplicarea amenzilor. Administrația Finanțelor Publice (AFP) Neamț a precizat că, până astăzi, 30 octombrie, nu s-a primit vreun document oficial de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, referitor la astfel de controale.
În schimb, sunt adoptate de Ministerul Finanțelor Publice și se aplică o serie de reglementări din legea prevenției: „În ce privește aceste controale, compartimentul de Inspecție Fiscală nu a primit, până astăzi, tematică de control. Ministerul Finanțelor Publice a stabilit un set de măsuri legislative pentru asigurarea aplicării unui tratament preventiv stimulativ și de îndrumare a contribuabililor, inclusiv după 1 noiembrie 2018”, a precizat Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al AFP Neamț.
La nivelul instituției județene nu există o situație a numărului de firme mici care trebuie să se doteze cu noile aparate cu jurnal electronic și nici a celor care au făcut-o deja. Firmele mici depun documentele pentru obținerea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat la sediul AFP Neamț, care le transmite DGRFP Iași.
În comunicatul de presă, MFP arată, printre altele, că – pentru o coordonare unitară a acțiunilor instituțiilor implicate – eventualele acțiuni de control tematic privind respectarea termenelor de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic trebuie anunțate mai întâi ministerului. Procedurile adoptate de MFP și declarația electronică pentru firmele care utilizează deja case de marcat cu jurnal electronic în acest comunicat: https://zch.ro/wp-content/uploads/2018/10/comunicat-de-presa-mfp-30.10.2018.doc (C.I.)