Nicu Chirilă, condamnare definitivă: un an închisoare cu suspendare

Curtea de Apel Bacău a stabilit, ieri, 5 martie, că primarul comunei Ruginoasa din Neamț, dl Nicu Chirilă, este vinovat pentru ”participație improprie la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori” și cea de ”participație improprie la furt de arbori”, stabilind ca pedeapsă un an de închisoare, cu suspendare. Amănunte privind istoricul cauzei puteți citi aici și aici.

Interesant este dacă dl Chirilă va mai putea rămâne la cârma primăriei, în condițiile în care există o decizie a Curții Constituționale, nr. 536/2016, care vorbește mult despre ”integritatea persoanei care deține mandatul și exercită demnitatea publică pentru care a fost aleasă și pentru care i-a fost acordată încrederea de către alegători. Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate și plasează prin ea însăși alesul local în afara cadrului legal de exercitare a funcției. De aceea, condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrității, element fundamental al mandatului electiv fără de care persoana care ocupă respectiva demnitate publică nu mai are legitimitatea de a-și continua activitatea”.

Evident, există și alte argumente, în același sens al interpretării legii, dar rămâne să așteptăm și poziția Instituției Prefectului, care ne-a asigurat că, atunci când va fi anunțată oficial, va avea un punct de vedere. Întrebarea este,cine ar putea să o sesizeze oficial, dacă nimeni din Primăria Ruginoasa nu are interes s-o facă?

Mai rămâne varianta cu sesizarea anonimă, că tot se poartă în Neamț.

Pentru cititorii noștri, câteva comparații. Dl Nicu Chirilă are pe suflet vreo 2.000 de copaci și un an cu suspendare. Un bărbat de 31 de ani are de făcut 2 și 6 luni de închisoare cu excutare, pentru un prejudiciu de 1.300 de lei, pentru că a distrus ecranul unui aparat de joc. Un alt bărbat, de 32 de ani din Roman, a fost condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru că a fost prins în trafic, la volan, și nu avea niciun fel de permis de conducere. Nu făcuse niciun accident. Vorbim despre ultimele condamnări definitive din județ.

 

(V.B.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Camion răsturnat pe DN 24

Un camion care transporta semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat...

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...