0:00

Florin Cosmin Onu (27 de ani), un pietrean care era urmărit internațional, a fost arestat, în ziua de 5 martie, după ce polițiștii l-au prins și l-au prezentat Judecătoriei Piatra Neamț, care i-a confirmat un mandat de arestare emis în lipsă.

Tânărul este acuzat de tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor – în modalitatea deţinerii sau portului fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării – şi participaţie improprie la fals intelectual.

Onu și Andreea Florentina Blaga (18 ani) au primit mandate de arestare în ziua de 22 octombrie 2018, pentru o poveste care data din luna august. Fata a fost arestată, dar prietenul ei n-a fost de găsit până acum.

În seara de 2 august, Florin Cosmin Onu, care era însoțit de tânără, se afla pe strada Progresului din Piatra Neamț, unde a avut o altercație cu un alt bărbat. L-a amenințat că-l împușcă și-i dă foc la locuință. Și chiar a tras asupra autoturismului acestuia. Au intervenit polițiștii, au stabilit că Onu deținea un pistol, neletal și neautorizat, care, de fapt, era al fetei, și au întocmit dosar penal pe numele lui. Încercând să-și ajute prietenul, tânăra le-a spus polițiștilor că numele lui este Andrei Alexandru Purice, motiv pentru care este acuzată și de mărturie mincinoasă. (C.M.)

Articolul precedentSoluție pentru secția de ortopedie: doi rezidenți de la Iași
Articolul următorNicu Chirilă, condamnare definitivă: un an închisoare cu suspendare
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.