retinut 1Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Bicaz Chei, a fost găsit de polițiștii nemțeni la aproape 200 km de casă. Bărbatul fusese dat în urmărire națională, după ce Judecătoria Bicaz l-a condamnat la internare în spital până la vindecarea sau ameliorarea stării sale de sănătate. Nemțeanul a fost condamnat după ce în perioada 31 august – 3 septembrie 2019 a sunat de mai multe ori la 112 și a cerut ajutor, fără a oferi informații concludente. În schimb, a amenințat operatorii Serviciului de Telefonie Specială și echipajele de intervenție care au fost trimise la el acasă. Pentru asta, a fost amendat. A doua zi, pe 4 septembrie, bărbatul a provocat panică  în sediul primăriei Bicaz Chei și al Dispensarului uman. „La data de 4 septembrie 2019, pe fondul consumului de alcool, s-ar fi deplasat la o instituție publică din localitatea Bicaz Chei, unde ar fi provocat scandal și folosindu-se de un obiect tăietor-înțepător, ar fi adresat amenințări cu acte de violență, perturbând astfel activitatea instituției și creând o stare de temere persoanelor prezente. În continuarea activității infracționale, acesta s-ar fi deplasat la o unitate medicale din localitate, unde s-ar fi manifestat violent, având asupra sa obiectul tăietor, fiind deposedat și imobilizat de personalul unității”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru amenințare, tulburarea liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și condamnat la internare medicală. El a fost găsit vineri, 22 februarie, la locuința unui bărbat din județul Mureș. Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Neamț au avut informații potrivit cărora cel dat în urmărire s-ar afla în județul Mureș, unde l-au prins cu ajutorul colegilor lor de la IPJ Mureș. Polițiștii nemțeni l-au adus și l-au predat la secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, unde a rămas internat. (C.I.)

Articolul precedentCinci percheziții în Piatra Neamț, un bărbat reținut pentru contrabandă cu țigări
Articolul următorNoul coronavirus și românii din străinătate, în atenția autorităților