Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Bălțătești, a suferit arsuri grave după ce i-a explodat butelia în față. Incidentul s-a petrecut duminică, 27 mai, în jurul orei 20:00, când bărbatul a vrut să schimbe butelia. În urma deflagrației, flăcările i-au cuprins fața, mâinile și pieptul.
A fost chemată ambulanța de la Târgu Neamț, care „a transportat pacientul cu arsuri de gradul I, II și III pe față, mâini și torace, pe aproximativ 40% din suprafața corpului, la Centrul de Primire a Urgențelor al Spitalului Orășenesc Târgu Neamț, iar apoi a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț”, potrivit asistentei șefe Mihaela Olaru, de la Serviciul de Ambulanță Neamț.
Bărbatul este internat la spitalul județean, deocamdată, în ciuda arsurilor grave ce impun transferul la clinica pentru arși de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. „Pacientul este internat în compartimentul chirurgie plastică și reparatorie din cadrul spitalului, nu s-a putut face transferul la Iași, din cauză că acolo nu sunt locuri libere”, a declarat dr. Daniela Burghelea, directorul medical al SJU Piatra Neamț. (C.I.)