Un copil a ajuns cu arsuri la spital din cauza unei petarde

Un copil a ajuns cu arsuri la spital din cauza unei petardeUn băiețel de 11 ani a ajuns ieri seară, 4 ianuarie, în stare de șoc și cu arsuri pe mâini, pe față și pe spate, la un spital de urgență regional.

Copilul, în naivitatea lui, a crezut că va obține un efect mai spectaculos, dacă va turna benzină peste o petardă. A făcut prostia să țină “bomba cu ceas” în mână și efectul a fost că petarda respectivă i-a explodat în față.

A fost transportat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” din Iași.

Un copil a ajuns cu arsuri la spital din cauza unei petarde“Copilul prezintă arsură de gradele 1 și 2 la nivel facial, cervical și mâini bilateral, prin explozia unei petarde peste care a turnat benzină. Petarda o avea în mână, nu în gură (așa cum a apărut în spațiul public – n.r.). Este internat pe chirurgie plastică. Evoluția este bună.

De pe 30 decembrie 2024 până în prezent s-au prezentat 18 pacienți (copii -n.r.) cu arsuri și traume de mână sau faciale cauzate de petarde”, a precizat dr. Cătălina Maria Ionescu, directorul medical al spitalului ieșean.

Copilul este dintr-o comună ieșeană.

Din decembrie anul trecut, încă dinainte de sărbători, în întreaga țară au fost raportate multe cazuri de mutilări, în general pierderea unor degete, generate de explozia unor petarde, nu numai la copiii, ci și la adolescenți și chiar la maturi.

Angela Croitoru

Foto: arhiva zch.ro

Autor:

Ultima ora

Neamț. Incendiu puternic la Ghigoiești: patru anexe au ars, iar flăcările au ajuns la acoperișul casei

Un incendiu puternic a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie din...

Avertisment CNAIR – portal neautorizat pentru achiziția rovinietei. Costurile sunt mai mari și cu aproape 200%

CNAIR anunță utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres...

Fermierii ar putea primi până la 100,000 de euro pentru investiții în floricultură și plante medicinale

Fermierii, cooperativele și organizațiile de producători din România ar...

Accident la Cordun – șoferul uneia dintre mașini a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un accident în care au fost implicate 2 mașini...

Miros de gaz pe o stradă din Piatra Neamț. ISU a intervenit la fața locului

O sesizare la 112 dată astăzi, 6 august în...

Foto. Accident în Dumbrava Roșie

Un accident în care au fost implicate două autoturisme...

Neamț. Accidente provocate de neatenția la volan

Două accidente de circulație soldate cu rănirea unor persoane...