“Negustor“ de arme condamnat la închisoare în Neamț

Magistrații din cadrul Tribunalului Neamț s-au pronunțat într-un dosar cu acuze de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Gheorghiță Purice de 29 de ani, din Borlești, a fost găsit vinovat și a fost condamnat la 4 ani de închisoare. La această sancțiune s-a mai adăugat un rest de pedeapsă rămas neexecutat din altă condamnare, de 1.106 zile, astfel că tânărul are de executat cam 7 ani de închisoare.

Prin aceeași sentință, judecătorii au dispus confiscarea arsenalului pe care tânărul l-a scos la vânzare în urmă cu câțiva ani. “Confiscă de la inculpat: pistol mitralieră calibru 5,45 mm cu inscripţia 646 pe portînchizătorul cu pistonul de gaze, 28 cartuşe cu glonţ calibru 5,45 mm şi 4 încărcătoare goale pentru pistolul mitralieră, depuse la IPJ Neamţ“, conform Tribunalului Neamț.

“Negustor“ de arme condamnat la închisoare în NeamțGheorghiță Purice, ce este arestat în această cauză de la data de 26 mai 2021, a fost obligat la plata sumei de 7.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.

Tânărul a fost anchetat și trimis în judecată de procurorii DIICOT, după ce a făcut rost de un mic arsenal pe care, din precauție, l-a îngropat pe un teren viran în Cluj. La început de august 2020 a vrut să vândă marfa ilicită cu 1.500 de lei. Atunci au intrat anchetatorii pe fir. Mai multe detalii puteți citi AICI. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...