Un bărbat, probabil din Zăneşti a fost accidentat mortal, în această după-amiază (18 septembrie), după ce-a fost lovit de un autoturism care
circula în direcţia Piatra Neamţ-Bacău. Pietonul, care se deplasa în
aceeaşi direcţie cu maşina, avea un mers sinuos, s-a dezechilibrat, iar
şoferul n-a mai putut să-l evite. Impactul a fost atât de puternic încât victima a fost proiectată în afara carosabilului şi acolo a rămas. Echipajul de pe ambulanţa venită să-i acorde primul ajutor, n-a mai putut face nimic. La aproape două ore de la producerea accidentului, victima, care nu avea niciun fel de documente asupra sa, nu fusese identificată, iar poliţiştii faceau investigaţii pentru a stabili cine este. Cât despre şofer, acesta conducea o maşină cu numere de Bacău, dar nici el n-a putut fi audiat pentru că era foarte marcat de accident şi a fost dus la spital, pentru un consult de specialitate. (C.M.)