ANM: Averse, vijelie, grindină în Neamţ şi Suceava

vint-puternicAdministraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de vreme nefavorabilă pentru intervalul 18 septembrie, ora 18:00 – 20 septembrie, ora 18:00. Este afectată întreaga ţară.

„În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină. Astfel de fenomene se vor semnala în seara zilei de duminică, 18 septembrie şi pe parcursul nopţii de duminică spre luni (18/19 septembrie) în zonele montane şi local în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, apoi în cea mai mare parte a ţării. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp, cu precădere la deal şi la munte, precum şi în partea de est a teritoriului. Temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că pe parcursul zilei de marţi, 20 septembrie, vremea va deveni rece pentru această dată în toată ţara”, avertizează ANM.

Duminică, 18 septembrie, până la ora 15:30, judeţele Neamţ şi Suceava, cu precădere zonele montane, se află sub COD GALBEN de furtuni.

În cursul zilei de luni, 19 septembrie, ANM va actualiza prezentul mesaj. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...