0:00

Necesarul Spitalului Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Medicii din fiecare secție a Spitalului Municipal de Urgență Roman au fost îndrumați ca, până la finele acestei luni, să prezinte comitetului director o listă cu medicamentele “speciale” necesare pentru anul viitor, dar și cu aparatura de care au nevoie. Bugetul pe investiții nu este stabilit, dar conducerea unității speră să obțină ajutor inclusiv de la Consiliul Județean.

Împreună cu toți medicii vom prioritiza dotările. Pe primul loc, din ce am discutat și cu toții am stabilit, este dotarea secției de Radiologie cu un aparat Roengen. Cele două aparate din secție sunt mai vechi de 10 ani și, din acest motiv, nici nu avem contract cu Casa de Asigurări în ambulatoriu. Fiecare secție va face o listă de necesar și, împreună, vom stabili, în limita fondurilor aprobate, ce este mai urgent”, a declarat dr. Cătălina Pălăncianu, manager al unității medicale.

Aceasta mai spune că a discutat cu medicii pentru ca aceștia să se intereseze inclusiv de prețul pentru aparatură.

„I-am rugat să nu pună doar titlul aparaturii, ci să vedem și prețul informativ. Nu un preț exact, dar cât mai aproape, dar care necesită timp pentru a găsi firmele și a căuta oferte cât mai bune. Anul acesta am avut surprize nu foarte plăcute din punct de vedere al estimărilor. Valorile nu au fost trecute corect, iar lista de investiții a trebuit să fie modificată de multe ori. Nu este o problemă că nu primim aprobare în astfel de cazuri, ci că părem neserioși”, a mai precizat managerul spitalului.

Dacă fonduri pentru modernizarea parcării sau reparații la secția de sterilizare există, conducerea unității medicale speră ca anul viitor să primească un sprijin consistent și din partea bugetului județean: „Așa cum au ajutat dotarea blocului operator pentru Spitalul Județean, sperăm să fim și noi sprijiniți de consilieri. Și noi aparținem tot de județul Neamț și acoperim o arie aproape la fel de întinsă. În plus, cazurile trimise de la Roman la Spitalul Județean se pot număra pe degete”.

Claudia MATEI

Articolul precedentCuloar deschis pentru Secția de Oncologie
Articolul următorGino la LPF, Vicenţiu în Giuleşti: Cine va fi preşedinte executiv la Ceahlăul?