Miercuri, 27 mai, de la ora 17:00, Muzeul de Artă din Piatra Neamț va găzdui vernisajul expoziţiei „Viziuni paralele” cu lucrările de grafică şi sculptură semnate de artiştii ieşeni Constantin Tofan şi George Sorin Purcaru.

Constantin TOFAN
Constantin TOFAN

Absolvent şi, în prezent, profesor la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi, Constantin Tofan a debutat în 1975 şi de atunci a participat la expoziţii de grup, colective şi internaţionale. A fost prezent de asemenea la Saloanele Moldovei din Bacău şi Chişinău, Saloanele „Artis” din Iaşi, şi Bienalele „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamţ. Expoziţiile personale au încântat publicul din Iaşi, Bucureşti, Piatra-Neamţ, Italia şi Franţa. A fost distins cu Premiul Primăriei Municipiului Iaşi la Salonul „Artis”, Premiul pentru pictură la Concursul Naţional „N.N. Tonitza” din Bârlad, Premiul pentru pictură la Bienala de Artă Plastică „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamţ. În 2003 i s-a decernat Premiul „Corneliu Baba” la Salonul „Artis” din Iaşi şi a primit titlul de Cavaler al Ordinului Naţional pentru Merit.

„Constantin Tofan este un artist care creează o lume misterioasă, rememorată, în care formele şi volumele proiectate se regăsesc într-o atmosferă pictată cu acorduri cromatice sonore care exprimă bucuria contopirii cu natura din care se inspiră”, a declarat muzeograful Violeta Dinu.

George Sorin PURCARU
George Sorin PURCARU

George Sorin Purcaru este absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, unde în prezent este cadru didactic. În 2003 a obţinut titlul de Master în Arte Plastice – specialitatea sculptură şi a participat la expoziţiile organizate de Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi şi cele ale „Atelierului 35” din Iaşi. De asemenea a fost prezent la Salonul Anual din Galaţi, la Saloanele Moldovei din Bacău şi Chişinău şi la Bienala „Lascăr Vorel” din 2013 de la Piatra-Neamţ, când a fost distins cu Premiul pentru sculptură. A primit pentru activitatea sa artistică bursa de studii „Ion Andreescu” acordată de UAP din România şi a participat la tabere de sculptură organizate la Cucuteni, Timişoara şi Iaşi.

„Sorin Purcaru este un sculptor inventiv, cu o fantezie ce surprinde privitorul, care îmbină calităţile plastice ale materialului cu imaginaţia creatoare”, a declarat muzeograful Violeta Dinu.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 27 mai – 17 iunie şi va putea fi vizitată zilnic între orele 10.00-18.00, mai puțin lunea. (Oana IOSUB-TOMA)

Articolul precedentIAȘI: Sancțiuni pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului
Articolul următorReprezentanții elevilor sprijină debirocratizarea învățământului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.