Reprezentanții elevilor sprijină debirocratizarea învățământului

copii evaluareConsiliul Elevilor sprijină în principiu inițiativa Federației Sindicatelor Libere din Învățământ ( FSLI) de a solicita Ministerului Educației și Cercetării Științifice să desființeze comisiile din școli, pentru a debirocratiza sistemul de învățământ, se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului Naţional al Elevilor.

„Actualmente, în baza Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, zeci de comisii școlare își desfășoară activitatea în școlile românești, fără a exista un  rezultat concret privind măsurile, procedurile, discuțiile din cadrul multor comisii. În plus, multe dintre acestea se întrunesc foarte rar și doar birocratizează sistemul de învățământ, încărcându-l cu proceduri greoaie, lipsite de eficiență. Totuși, anumite comisii, precum comisia de monitorizare a actelor de violență, au un impact pozitiv și merită a fi menținute cu o componență și proceduri regândite. Structura reprezentativă a elevilor la nivel național propune reducerea numărului de comisii școlare la maximum 10 comisii, decise la nivel național. De asemenea, subliniem importanța existenței unui reprezentant al elevilor în toate comisiile din cadrul unității de învățământ. Elevul, ca beneficiar direct al sistemului de învățământ, este cel mai vizat de către deciziile luate în cadrul comisiilor iar astfel opinia lui ar trebui să reprezinte un punct de referință. Altfel, școala nu mai are în nici un caz pe elev ca beneficiar țintă. Având în vedere actualele propuneri de modificări ale Legii Educației Naționale și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, Consiliul Elevilor își exprimă încrederea în colaborarea dintre Ministerul Educației și actanții sistemului de învățământ, pentru realizarea unor noi acte ce să vină în identificarea și îndeplinirea nevoilor elevilor români”. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...