O profesoară de limba engleză de la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca a fost condamnat penal pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă. Judecătorii au constatat că au avut loc 12 fapte și au aplicat o amendă penală de 10.000 lei. Prin aceeași sentință, magistrații de la Judecătoria Bicaz au dispus amânarea aplicării pe un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care cadrul didactic are de respecat mai multe obligații, inclusiv să participe la un curs de perfecționare psihopedagogică.
„În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei Bordianu Oana că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori obligaţiile impuse de instanţă sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei de 200 zile amendă la un echivalent de 50 lei/zi amendă, în speţă pedeapsa de 10000 de lei amendă penală”, conform instanței.
Nici unul din elevii agresați nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, dar profesoara trebuie să achite 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău de oricare din părțile interesate.
Faptele au avut loc pe parcursul anului 2022, când profesoara de engleză a abuzat verbal și fizic mai mulți elevi de la Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca. Conform actelor de urmărire penală, unul din elevi, de clasa a VII-a a fost lovit în timpul orei de engleză, cu picioarele, pumnii, și cu palmele peste cap și a fost tras de urechi, suferind leziuni cae au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale. La aceeași oră, un alt minor a avut parte de același tratament, ambilor fiindu-le adresate expresii jignitoare. Alți școlari, de la alte clase, între care și minori de clasa a III-a, au fost trași de păr sau au fost loviți cu pumnul în cap.
(G. S.)