0:00

UPDATE NEAMŢ: RETRAGEREA „GENERALULUI” STAN – Primele reacţii, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUPDATE 1: Emoţiile şi stresul par a fi fost un adversar greu de învins de prof. Viorel Stan. Acesta s-a retras de la concurs, lăsând, astfel, scaunul de şef la ISJ Neamţ fără nici un candidat. Examinarea a început astăzi, 11 martie, în București, dar fără șeful învățământului nemțean.

”Este oficial. M-am retras pentru că mi-a fost rău și știam că nu o să mă ridic la nivelul așteptat. O să particip la cea de-a doua sesiune, atunci când se va organiza”, a declarat „generalul” Stan pentru http://mesagerulneamt.ro/.

UPDATE 2: Retragerea prof. Viorel Stan de la concursul pentru şefia ISJ a produs primele reacţii din mediul învăţământului nemţean.

Astfel, fosta contracandidată, prof. Liliana Georgescu a declarat: „Sunt foarte surprinsă. Nu cred că voi mai încerca la concurs. Mă împăcasem deja cu situaţia şi nu cred că vreau să ies din ea. Am făcut câteva declaraţii în presă şi au existat câteva comentarii pe marginea lor care nu mi-au plăcut”.

Prof. Gabriela Banu, una dintre adjunctele prof. Stan, a exprimat păreri de rău: „Îmi pare rău. E neplăcut, dar se poate întâmpla oricui. E posibil să i se fi făcut rău, din cauza emoţiilor”.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Înainte cu o zi de concursul pentru ocuparea postului de inspector școlar general al IȘJ Neamț, singurul candidat, prof. Viorel Stan (actualul “general”), a precizat că singurele piedici cu care se confruntă sunt emoțiile și faptul că este stresat.

Reamintim că postul pentru șefia inspectoratului a fost scos la concurs de Ministerul Educației, probele fiind programate pentru perioada 11-20 martie. Pentru ocuparea postului de șef al IȘJ Neamț s-au înscris la concurs actualul inspector școlar general, prof. Viorel Stan și prof. Liliana Georgescu, fost inspector școlar general adjunct al IȘJ Neamț. Georgescu a primit vestea respingerii dosarului de înscriere cu 3 zile în urmă. Motivul a fost acela că dosarul nu conține toate documentele cerute de metodologia de înscriere.

„Este normal să fiu stresat și să am emoții, cu toate acestea sper să fie niște emoții constructive care să mă mobilizeze. Dacă ar fi după mine aș mai avea nevoie de încă 2-3 zile ca să mă consider pregătit”, a precizat inspectorul Stan.

Probele de concurs se desfăşoară la sediul Ministerului Educaţiei. Concursul cuprinde trei probe: evaluarea CV-ului, susţinerea unui test grilă (timp maxim 30 de minute, utilizând calculatorul) şi interviu în faţa comisiei, în care se evaluează susţinerea ofertei manageriale şi răspunsurile la întrebări referitoare la inspecţia şcolară, aplicarea legislaţiei şcolare, management educaţional şi deontologie profesională. Testul grilă reprezintă rezolvarea a 10 itemi de management educaţional şi administrativ, dintre care 2 itemi vor fi formulaţi în limba străină aleasă de candidat. Fiecare item este punctat cu 0,85 puncte. Acest test se rezolvă pe calculator şi se trimite pe adresă de e-mail la comisia de concurs (1,50 puncte). Punctajul maxim pentru fiecare probă de concurs este de 50 de puncte. Punctajul minim de promovare a fiecărei probe de concurs este de 35 de puncte. (M. TEODOROF)

Articolul precedentNEAMŢ: Marș pentru viață la Piatra-Neamț
Articolul următorBACĂU: Ştiinţa nu a rezistat prea mult în Cupa CEV
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.