Anul trecut 7.334 de nemţeni au trecut pragul Centrului de Transfuzie Sanguină Neamţ și au donat poporului în suferință 3.491 de litri de sânge. Din sângele recoltat, 25 de litri nu au fost folosiți, deoarece nu corespundeau normelor medicale. După recoltarea de sânge, orice donator primește rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat, adică RH, grupă sangvină, Hepatita B, C, HIV(SIDA), HTLV (leucemie), VDRL (sifilis), ALT (probe hepatice). Rezultatele acestor analize sunt confidenţiale. La cerere, orice donator are posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite cum ar fi: calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară. Acestea presupun o nouă recoltare la sediul centrului de transfuzii.
În urma analizelor efectuate la CTS Neamț, 40 de persoane au descoperit anul trecut că au sifilis, 58 de nemțeni au aflat că suferă de hepatita B, 10 cazuri de hepatita C și nicio persoană nu a fost depistată cu HIV sau cancer. 368 de femei însărcinate au făcut analizele de Imunoglobulină anti-D, adică o investigație foarte importantă în sarcină pentru a afla dacă Rh-ul mamei se potrivește cu cel al copilului. 13 dintre ele au aflat că nu se potrivește și au luat măsurile necesare la indicația medicului ce le-a suprevegheat sarcina.
Din datele oferite de DSP Neamț se mai arată și faptul că din cei 7.757 de donatori consultați la sediul CTS, 4.562 erau din mediul urban și 3195 din mediul rural.
Drepturile donatorului:
– Primirea rezultatelor testelor efectuate pe sângele recoltat
– Posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară).
– o zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaţilor cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării
– Decontarea cheltuielilor de transport dacă domiciliul donatorului este în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge
– Reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun (pentru 30 de zile)
– Alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă (alimente) post donare la centrul de transfuzii
Important!
Frecvenţa donărilor de sânge total nu poate depăşi: 5 donări pe an pentru bărbaţi şi 3 donări pe an pentru femei. Intervalul între două donări este de cel puţin 8 săptămâni.
Beneficii pentru organism: Sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, riscul de paralizie şi accident vascular se reduc cu 30%. (Oana IOSUB-TOMA)