Prezenți la tăierea panglicii muzeului mobil al caravanei Ecotic, care va sta parcată până duminică, 22 februarie, în fața Casei de Cultură din Piatra Neamț, primarul Dragoș Chitic și viceprimarul Aurelia Simionică s-au declarat întru totul susținători ai reciclării și ai celor care reciclează. Cei doi au precizat, aproape într-un glas, că Piatra Neamț este ”un oraș binecuvântat de natură” și în care mai că ți-e mai mare dragul să trăiești, că are aer, apă și sol curate, cum multe orașe și-ar dori, dar n-au.
”Aceste acțiuni sunt utile și necesare. Vrem ca Piatra Neamț să fie un oraș verde, un oraș eco. Pe lângă faptul că ne-am alăturat acestei inițiative, venite din partea celor de la Ecotic, noi, Primăria Piatra Neamț, avem și alte parteneriate și acțiuni în această privință. Pot să vă spun, spre exemplu, că, pe finalul lunii martie sau începutul lunii aprilie, vom finaliza depozitul de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE-uri, n.r.), iar acest depozit va fi operațional de îndată ce încheiem procedurile privind desemnarea unui administrator la depozit. Aici vor putea fi colectate acest tip de deșeuri din Piatra Neamț și chiar din întreg județul. De asemenea, prin parteneriatele pe care le vom derula pe parcursul anului 2015, dorim să educăm și să conștientizăm populația, astfel încât acțiunile de acest gen să aibă succes”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Viceprimarul Aurelia Simionică, după cum spuneam, a fost în asentimentul său: ”Este genul de campanie la care ne alăturăm cu drag ori de câte ori suntem solicitați. E vorba în principal de informarea și schimbarea mentalității pentru ca, apoi, prin ceea ce întreprindem, să păstrăm curată și sănătoasă urbea noastră. Noi sperăm ca, în viitorul apropiat, prin Primăria Piatra Neamț, să putem asigurăm strângerea și gestionarea deșeurilor electronice”. (D. OSTAHIE)