ACTUALIZARE:Prefectura Neamţ a organizat, astăzi, 4 noiembrie, o întâlnire de lucru pe tema balurilor bobocilor, în contextul tragicelor evenimente de la nivel naţional. Reuniunea s-a finalizat într-un comunicat de presă, pe care îl redăm integral:
“La Instituția Prefectului a avut loc, astăzi, 04 noiembrie a.c., o întâlnire de lucru cu scopul de a analiza solicitările de organizare a balurilor bobocilor în contextul noilor reglementări în domeniul apărării împotriva incendiilor.
Au luat parte la această dezbatere subprefectul județului, Gheorghe NECULAE, și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Neamț, Inspectoratului de Jandarmi Neamț, Inspectoratului Școlar Neamț și Inspectoratului pentru Situații de Urgență PETRODAVA Neamț.
S-au identificat cinci astfel de evenimente care sunt programate în acest sfârșit de săptămână și s-au analizat locațiile de desfăsurare ținând cont de numărul de participanți declarat, numărul de locuri pentru care sunt autorizate și gradul de siguranță pe care acestea îl oferă.
În cadrul întâlnirii s-a hotărât ca, în următoarele zile, să fie inspectate toate cele cinci locații, de către specialiștii ISU, iar în timpul desfășurării evenimentelor polițiștii și jandarmii să fie pregătiți să ofere sprijinul necesar în vederea menținerii siguranței și ordinii publice”.
*********
ŞTIRE INIŢIALĂ: Pompierii de la Inspecţia de prevenire au în plan să controleze, începând de joi, 5 noiembrie, cluburile şi discotecile, care vor găzdui petrecerilor bobocilor în perioada imediat următoare.
Cam 40% din licee nu vor mai organiza în acest an niciun fel de chef, ca să scape de griji şi de riscuri, însă restul, care vor să ducă mai departe tradiţia, s-au gândit bine înainte de a lua o decizie.
„Pentru că la balurile bobocilor se adună de obicei tot liceul, deci discutăm despre sute de persoane, prioritatea noastră numărul 1 este verificarea localurilor în care se vor ţine aceste petreceri”, a declarat lt.col Mihai Mitrea, şeful Inspecţiei de prevenire din cadrul ISU Neamţ.
„Am primit lista de la Inspectoratul Şcolar, sunt circa 15 cluburi care vor găzdui baluri, din care doar 5-6 în acest week-end, deci avem timp să le verificăm. Tot pentru mâine (5 noiembrie) avem în plan un control la clubul din Vânători unde, după cum am văzut în Mesagerul de Neamţ, Colegiul Ştefan cel Mare a anunţat că organizează balul. Acel local funcţionează într-un fost depozit şi ar fi fost necesar, din punct de vedere legal, să ceară aviz de la noi din momentul schimbării destinaţiei”. (ZCH NEWS)