* la 88 de ani, din care jumătate i-a petrecut alergând în competiții, Dumitru Radu a intrat în galeria de onoare a orașului
Cine nu-l cunoaște încă pe nea Mitică Piticu’, Dumitru Radu cum îi spun actele, nu are habar ce pierde. La 88 de ani, sprintenul bătrânel sfidează toate socotelile medicilor și face ce știe el mai bine: aleargă. Aleargă kilometri întregi, zi de zi, în ciuda vârstei și-a supărărilor acesteia. Are 4 decenii de când face asta și nu ca o plăcere, ci ca un mod de viață. Prin numeroasele participări la competiții interne și internaționale, prin rezultatele cu care s-a întors de la ele, nea Mitică este una din cele mai distinse cărți de vizită pe care le-ar putea dori un oraș ca Piatra Neamț. Lucru de care și-au dat seama și oficialii primăriei care, în ședința de joi, au propus și-au reușit să-i convingă pe consilieri să-i decerneze atletului veteran titlul de cetățean de onoare al municipiului. Este minima recunoștință care i se putea acorda și o merită cu prisosință.
„Eu alerg pentru viaţă. Am Parkinson, am glaucom, cu un ochi nu văd prea bine, dar inima mi-e tare. Dacă nu aş mai alerga, afecţiunile s-ar agrava, de asta am noroc”, povestește simpaticul bătrânel de fiecare dată când are prilejul să spună și celorlalți despre experiențele sale.
Are în palmares peste 15 curse maraton, zeci de medalii de campion național, câteva de campion internațional, a văzut lumea și, mai mult, a alergat prin ea, din Balcani până-n Brazilia, din Europa până-n California Americii.
„Nu consum carne aproape deloc, beau cam doi litri de lapte noaptea, în loc de apă, şi ziua fac muncă prin grădină”, își mărturisește acesta ”secretele”.
”Microbul” alergatului l-a prins prin 1942, când a făcut un curs de instructor pentru profesorii de educație fizică la Școala Normală din Piatra Neamț. La competiții de atletism a început să participe mai târziu, prin ’73, când a câștigat Cupa Orașului. Performanța l-a însoțit de atunci și, chiar dacă nu de fiecare dată a prins podiumul, l-a consacrat drept un model de perseverență și rezistență: ”Pentru mine, alergarea este viaţă. Sunt două elemente care mă motivează: oxigenul care hrăneşte celula şi voinţa de a termina cursa. În cei 40 de ani nu am abandonat niciodată”.
Tot el a recunoscut că o singură dată a fost pe punctul de a renunța: era în 2006, în Austria, și-a alergat 21 km la -8°C. S-a gândit că aleargă ”pentru țară” și a încheiat cursa: ”Peste tot au ajuns să ne cunoască pe noi, românii, şi ne privesc cu admiraţie. Sunt foarte fericit că reuşim să facem România cunoscută în lume”. (D. OSTAHIE; FOTO: adevărul.ro)
