0:00

Ieri, nu știm ce i s-o cășunat unei distinse doamne, adânc aplecată spre curățenia urbei, că tare ar face mneai o acție de curățenie cu truditorii den presă pe care soțietatea în care trăim îi apreciază și-i înjură după cum bate vântu. Acuma, noi spunem prezent la așa faptă socială, pentru că nu se cade să vină turiști și să vază resturile celor cu probleme simțitoare la bucile obrăjilor. Și cum noi nu ne lăsăm cu una cu două, ne gândim să-i propunem distinsei o acțiune similară de igienizare a politichiei de la noi, dar nu știm dacă o să accepteze. Dar noi o să-i zicem.

Cei care l-o cetit pe Darwin, știu că o seamă de mamifere, din care zicese ne tragem, au un obicei de a se scărpina în trei litere până se face bubă, ca mai apoi să aibe motiv să sufle peste ea să treacă. Cam la asta ne-am gândit când l-am văzut pe un nene cu nume multe, bașca conselier, prin televizor, cum o început să amenințe în toate punctele cardinale, dupe modelul școlii de partid la care este. Acuma, nouă ne e simpatic, că la ce aranjamenturi face, dă cu bota-n baltă de mai mare dragu, așa că așteptăm momentele în care o să se deie în stambă ca să-l analizăm mai cu aprindere. Sigur, asta pentru o seamă ar însemna publicitate, că ori îl dai cu var, ori îl acoperi cu cremă de ghete, tot îl faci cunoscut. De acord, cu mențiunea că noi nu-l vom face mare pe garduri și fațade.

Prin birourile cejeului de la noi umblă o șopârlă, după care ar fi în pregătire un nou lot de incompatibili sau aflați în conflicte de interese cu legea. Din ce se zice, este vorba de oameni cu experiență în legi, în administrație, dar și în moșmande, că nu degeaba s-o sesizat oarece organe. Partea mai interesantă e că oamenii îs pe scaune mari, cu poziții importante și vedere la pădure. Nu vă gândiți la șăfii cei mari cu tot cu vice și nici la fruntașul conselierilor de la pesedeu, care are deja o situație de genu ăsta. Asta ne mai trebuia după vacile cu limba albastră și omizile păroase de pe Zambezi… Vremuri triste!

Articolul precedentNea Mitică Piticu’ – cetățean de onoare al Pietrei
Articolul următorFrumos proiect, fain candidat, pierdut partid pe drum