0:00

Proiectul prezidenţial anunţat de Călin Popescu Tăriceanu reia o temă abandonată de aproape toţi politicienii din motive de teamă şi nepotrvire cu perspectivele ţării pornind de la realitatea înconjurătoare. România, a şaptea putere a Europei este, la urma-urmei, o temă mobilizatoare, dătătoare de speranţe, indiferent de efectele secundare ale apei reci. În declaraţia de intenţie, fostul premier foloseşte cuvinte simple, clare şi în egală măsură uşor de reţinut. Vrea mai mult pentru ţară şi cetăţeni, vrea respect, demnitate, mândrie. Vrea bunăstare pentru români şi încredere din partea cetăţenilor în politică. Sigur, se poate afirma că-s teme comune, nespectaculoase, dar asta vine ca o răutate fiindcă oriunde în lume, în campanii electorale importante, de multe ori diferenţa s-a făcut pe exploatarea banalului. Cel mai la îndemână exemplu e legendarul slogan „YES WE CAN!” folosit de Barack Obama în campania din 2008. S-a scris, s-a glosat dacă vreţi, de o luase lumea razna. Parcă fusese scos pe piaţă şi un tânăr căruia i se atribuia meritul penetrantei scorneli. Doar că banalul nu se inventează – mai întâi se observă sau se constată, se decupează, după care vezi ce poţi exploata. Cum, de pildă – dacă tot a fost referendum pentru independenţă în Scoţia – a făcut Partidul Naţional Scoţian în 1997. Au folosit exact sloganul de mai târziu al lui Obama, fără a fi nici ei originali.

Revenind la locul României în şirul puterilor europene, ar cam trebui recunoscut că proiectul i se potriveşte lui Popescu Tăriceanu, atât pe persoană, cât şi pe convingerile politice. Problema e că-i lipseşte partidul pe care credea şi credeam că-l are. Sigur, sunt nişte structuri în teritoriu, dar nu-s partid. De principiu, lipsa în sine a partidului nu e o catastrofă pentru un astfel de proiect. Poate fi promovat liniştit şi eficient fără o armată de activişti. Numai că în cazul de faţă, pe fondul operaţiunilor cunoscute de achiziţii politice, există riscul dezangajării sau chiar al ripostei aleşilor locali transferaţi… nicăieri. E greu de apreciat în acest moment ce se va întâmpla după sistarea achiziţiilor cu cei ce-au apucat să demisioneze sau au fost daţi afară (preventiv) din vechiul partid în drumul spre Partidul Liberal Reformator. La fel de greu, nu ştim dacă şi cât va cântări confirmarea de primire în PLR. Fără a lungi povestea, e posibil să nu aflăm foarte uşor câţi aleşi au trecut la acest partid. Cu atât mai vesele sunt în aceste zile momente precum cel de la Bistriţa-Năsăud, unde nefericitul preşedinte şi deputat PNL Stelian Dolha a aflat din presă că i-au plecat cei 10 primari din judeţ la PLR. Pe de altă parte însă, aşa nefericit cum este, a spus răspicat despre colegii plecaţi la partidul care nu există că sunt la dispoziţia PNL.

Nu întâmplător, aceste rânduri sunt scrise înainte de ora anunţată oficial pentru lansarea candidaturii lui Călin Popescu Tăriceanu. Ce desfăşurare de forţe va fi fost acolo contează pentru impresia artistică şi reconfirmarea profilului candidatului, dar nu are legătură cu ce se va întâmpla în teritoriu. Simplul fapt că PLR a uitat de anunţata inaugurare a sediului din Piatra Neamţ dă de gândit mai mult decât turele făcute prin comune de Dorinel Ursărescu fără a-l informa pe, totuşi, Ion Asaftei. De data asta, fie că le convine sau nu, sunt în aceeaşi oală, iar timpul trece.

Viorel COSMA

Articolul precedentFacem curățenie?
Articolul următorUite aşa ne tratăm istoria! A dispărut Şcoala Veche din Sabasa