Ministerul Sănătăţii (MS) a solicitat “direcţiilor de sănătate publică un raport privind identificarea şi pregătirea unităţilor destinate izolării şi tratamentului persoanelor asimptomatice infectate cu noul coronavirus, conform prevederilor Ordinului 1137/2020”, potrivit unui comunicat de presă al MS. Solicitările au fost făcute vineri, 26 iunie, în cadrul unei videoconferinţe.

coronavirus 02 new york times“De asemenea, până la începutul săptămânii viitoare, reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică vor transmite Ministerului Sănătăţii rezultatul evaluării spitalelor care asigură asistenţa medicală pentru pacienţii testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în vederea reluării internărilor şi a intervenţiilor chirugicale programate, precum şi a activităţii în ambulatorii, pentru pacienţii non-COVID”, mai menţionează sursa citată.

testare coronavirus 01 1 scaledTermenul de transmitere a acestor rapoarte este luni, 29 iunie. În baza acestora, conducerea MS va decide măsurile care se vor lua în perioada următoare. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentCentrul Militar Judeţean Neamţ recrutează rezerviști voluntari
Articolul următorDe la 1 iulie, utilizarea cardului de sănătate redevine obligatorie pentru majoritatea serviciilor medicale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.