Actualizare: Polițiștii au stabilit că vinovat este șoferul autoturismului, un bărbat de 44 ani, din Piatra Neamț. Acesta a virat stânga fără să-i acorde prioritate localnicului din Pipirig, în vârstă de 72 de ani, care circula cu motoreta din sens opus. „Ambii participanți la trafic au fost testați au aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii orașului Târgu Neamț continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Un bărbat de 70 de ani a fost rănit, în după-amiaza de 7 august, în accident rutier pe DN 15B, la Pipirig. Un echipaj de ambulanță l-a preluat pentru a fi transportat la CPU al Spitalului Orășenesc Târgu Neamț. Apelul la 112 s-a făcut pe la ora 14, chiar de către victimă. La fața locului au ajuns echipajele medicale și de poliție. Vom reveni (C.I.)