În localitatea Boboieşti, din Pipirig, există o bisericuţă datată la 1829, ridicată de ardeleni refugiaţi din cauza prigoanei habsburgice. Aşa cum s-a întâmplat şi la Pipirig şi în aproape toată zona de munte a judeţului Neamţ, şi la Boboieşti istoria aşezării începe odată cu venirea de peste munţi a unor familii de păstori ardeleni. Înfricoşaţi că ar trebui să renunţe la credinţa în care s-au născut, din cauza Uniaţiei, aceştia au trecut în Moldova, căutând locuri ferite unde să-şi întemeieze o aşezare şi să înceapă o viaţă nouă. La Boboieşti au ajuns, aşa cum spune legenda locului, câţiva ciobani din Maramureş şi alţi câţiva de la Prundu Bârgăului, din Bistriţa. Au descoperit locul de la poalele Munţilor Stânişoarei, de o frumuseţe copleşitoare, ferit de ochii lumii de codrii deşi de brad şi de fag. Numele satului se spune că vine chiar de la numele unui baci bistriţean, Baboi. Văzând că sunt locuri atât de frumoase şi-au adus şi familiile şi au întemeiat aşezarea. Biserica a fost ridicată în 1829-1830. Acesată frumoasă biserică de lemn se află înscrisă pe lista monumentelor istorice din Neamţ. Până în 2010, biserica de lemn cu hramul „Sf. Vasile cel Mare“ a slujit drept biserică de parohie celor de la Boboieşti. Astăzi, în sat există o altă biserică de lemn, mai încăpătoare, ridicată în apropiere, aşa că vechea bisericuţă a rămas să slujească drept paraclis de cimitir. Bisericuţa, clădită din bârne, a fost construită la 1830, de obştea de atunci a satului, în timpul păstoririi preotului Vasile Baboi. Lăcaşul este construit din bârne de brad alb, aşezate pe o temelie de piatră de râu. La exterior bârnele au fost acoperite cu scândură, pentru o mai bună protecţie pe timpul iernilor geroase de sub munte. Pridvorul bisericii a fost adăugat ulterior, iar clopotniţa a fost construită în 1950. Biserica a fost acoperită cu draniţă, iar în prezent este acoperită cu tablă. Din păcate, lăcaşul are nevoie urgentă de reparaţii la exterior, dar şi la acoperiş, acestea fiind şi priorităţile parohului de la Boboieşti. Intenţia parohului Vasile Ghindăoanu este să o acopere cu tablă de aluminiu şi să o căptuşească cu scândură sculptată şi pe afară, pentru a o proteja. Nota distinctivă a acestei bisericuţe este dată de interiorul care seamănă izbitor cu cel al unei case ţărăneşti. Lutuită pe interior şi văruită în alb, bisericuţa seamănă cu o odaie din casa bunicilor. Tabloul acesta este întregit şi de modul de decorare a interiorului, cu ştergare şi covoare ţesute de femeile din zonă. În bisericuţă se păstrează catapeteasma originală, adusă de la Poiana Teiului, despre care ştim că a fost pictată la 1800. N-a fost niciodată restaurată, dar se păstrează într-o stare destul de bună. Un alt element distinctiv al acestei bisericuţe este sistemul de boltire. În inventarul bisericii nu se păstrează icoane vechi sau carte bisericească veche, acestea fiind rechiziţionate în perioada comunistă pentru muzeele mănăstirilor Agapia şi Văratec.
Sursa: Otilia BĂLINIŞTEANU
