monitorul-preturilorConsiliul Concurenţei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au lansat, joi, 24 noiembrie, MONITORUL PREŢURILOR, o platformă online, care oferă posibilitatea cumpărătorilor să compare tarifele la produsele alimentare de bază comercializate de către supermarketuri. Timp de maxim un an, platforma va fi testată la nivelul municipiului București şi judeţului Ilfov, iar ulterior va fi extinsă la nivel naţional. Chiar şi în aceste condiţii, portalul poate fi consultat, cel puţin orientativ, şi de consumatori din restul ţării.

“Participanții la proiect din domeniul retail își înscriu voluntar magazinele proprii și transmit către platformă, regulat, prețurile de vânzare pentru un număr de 64 de categorii generice de produs. Pentru fiecare dintre aceste 64 de categorii, pentru fiecare magazin sunt disponibile două prețuri de produs individual: cel mai ieftin și cel mai bine vândut”, se precizează pe platforma online amintită.

Pe lista retailerilor cuprinși în MONITORUL PREŢURILOR se află Carrefour, Lidl, Kaufland, Billa, Profi, Mega Image, Cora, Penny Market și Selgros. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentPlutonierul Adrian Rotaru (ISU Neamţ), purtător de cuvânt de 9,40
Articolul următorDeși a vrut să “fugă”, Eugen Pancu rămâne la Poliția Locală
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.