Ieromonahul Siluan Antoci, de la Mănăstirea Agafton de lângă Botoşani (cândva vieţuitor la Sfânta Mănăstire Pângăraţi) a scris relativ recent o lucrare documentară de mari dimensiuni tipografice (două volume, circa 500 de pagini) dar şi spirituale, la Editura “Doxologia”, intitulată “Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist” şi care cuprinde cea mai neagră perioadă prin care a trecut monahismul ortodox din România. Este vorba de punerea în aplicare a vestitului Decret 410 din 1959.
Scriam în prima parte a recenziei noastre ce cuprindea acel decret odios şi consecinţele lui finale: desfiinţarea a 62 de mănăstiri şi trimiterea obligatorie în „civilie” a circa 5000 de călugări. De altfel, aflăm tot din carte, într-un raport din 6 octombrie 1958, ministrul de interne de atunci, Alexandru Drăghici, atrăgea atenţia Partidului Comunist şi Statului că „tolerarea pe mai departe a numărului de elemente legionare şi reacţionare în mănăstiri, unde numărul de călugări se înmulţeşte continuu cu elemente îndoctrinate cu idei contrarevoluţionare prezintă un pericol social”.
Drept urmare, propunea următoarele măsuri: elementele legionare şi elementele care au avut funcţii în aparatul de stat burghezo-moşieresc, care sunt călugări în mănăstiri, la episcopie, la mitropolii şi patriarhie să fie scoşi din monahism, să nu li se mai permită întoarcerea în mănăstiri; desfiinţarea seminariilor monahale şi interzicerea frecventării de către călugări şi călugăriţe a Institutului Teologic; intrarea în monahism să se facă numai cu avizul împuterniciţilor regionali pentru culte; interzicerea cu desăvârşire ca pe viitor să se mai înfiinţeze mănăstiri şi schituri; închiderea mănăstirilor şi schiturilor care au fost înfiinţate după 23 august 1944; numărul de mănăstiri să fie adus la jumătate, 50% din ele să fie desfiinţate; locaşurile bisericilor mănăstireşti din sate şi comune să fi deservite de către un preot de mir pentru slujbă, iar clădirile acestora să fie destinate pentru case de naştere, spitale, cluburi, case de odihnă, şcoli; terenurile, inventarul agricol şi utilajele ce au aparţinut mănăstirilor să fie predate IAC –ulor din jur; interzicerea intrării elementelor tinere la mănăstiri, fixându-se limita de vârstă de la 50 de ani în sus; modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare a mănăstirilor şi excluderea din monahism a celor care au suferit condamnări, arestări sau care prin trecutul lor nu pot face cinste bisericii; fixarea pentru fiecare mănăstire a unei limite maxime de călugări în funcţie de capacitatea de cazare existentă.
În carte ni se dezvăluie că la şedinţa de lucru a Sinodului BOR din 15 decembrie 1958, când Dumitru Dogaru, secretar al Departamentului Cultelor a prezentat măsurile de mai sus, deşi patriarhul de atunci, Iustinian, a spus „niciodată nu o să semnez să dau fraţii mei afară”, decretul a fost semnat de Mitropolitul Moldovei, Iustin Moisescu. Drept consecinţă, patriarhul a fost trimis în surghiun, cu domiciliu forţat, pentru 6 luni, la Schitul Dragoslavele din Argeş. Carte cuprinde şi numeroase declaraţii (în fapt, turnătorii la Securitate) care reflectă îngrijorarea manahilor şi monahiilor din mănăstiri pentru măsurile pe care le aveau în vedere comuniştii de la putere în privinţa creştin-ortodocşilor români dar şi împotriva altor culte. Câteva dintre aceste texte, cutremurătoare pentru cinismul lor, în partea a treia a recenziei noastre.
Nicolae SAVA
