Doi cetăţeni moldoveni, care aveau asupra lor obiecte islamice, au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră moldoveni, care au fost nevoiţi să folosească şi armamentul, potrivit unui material postat de publika.md.
Bărbaţii, suspectaţi de terorism, au fost observaţi în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Toceni. Acțiunile lor au fost monitorizate, şi, întrucât s-a constatat că intenționează să treacă ilegal graniţa dintre Republica Moldova şi România, polițiștii de frontieră au intervenit pentru reținerea lor. Una din persoane a încercat să fugă, iar polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment.
Tinerii reținuți sunt cetățeni moldoveni, cu vârste de 19 și 26 de ani, ambii domiciliați în raionul Cahul. Anterior, cei doi au fost judecați, unul dintre ei fiind condamnat pentru omor. Mai mult, în perioada ispășirii pedepsei, în penitenciar, bărbatul a fost convertit la islamism.
La verificarea lucrurilor personale, polițiștii de frontieră au depistat mai multe obiecte islamice, precum și cărți ce propovăduiesc această religie. Persoanele respective dețineau și unele înscrisuri, din care, conform investigațiilor efectuate, rezulta că ar avea intenția de a ajunge în mai multe țări europene, cu destinația finală – Franța. (ZCH NEWS; FOTO: publika.md)