0:00

Mircea Pintilie, despre Afacerea „Apartamentul”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

– Care e povestea cu apartamentul pe care l-ați primit?

– Este un subiect foarte interesant pentru presă. Înainte de a veni la CJ, exista o casă de oaspeți care nu știu din ce cauză s-a dat, asta se întâmpla chiar în prima lună după ce am ajuns consilier județean. Casa aia s-a pierdut și nu trebuia dată sub nicio formă. Casa aia de oaspeți putea servi pentru a diminua pierderile CJ. În perioada cât am fost vicepreședinte și chiar președinte stăteam la birou și până la 9 seara. Nu am fost omul care să întârzii de la program, iar de multe ori mă mai plângeam că e obositor, că fac naveta, că e viscol. La un moment dat, dl. Gheorghe Ștefan mi-a sugerat să-mi dea un apartament cu chirie din partea Primăriei Piatra-Neamț, că tot se construiau atunci. Dar asta s-a întâmplat la mijlocul mandatului meu. După discuția asta, am așteptat apartamentul, dar apartamentul nu se mai termina. Când am primit apartamentul erau deja discuții că rămân în continuare alături de alianța APEL, voi rămâne vicepreședinte al CJ și am mers și am semnat contractul. M-am gândit că voi face în continuare naveta în calitate de vicepreședinte și am să dorm și pe la Piatra-Neamț, ca să nu mai fac naveta. Dar sincer, la apartament plătesc chirie, însă niciodată nu m-am mutat acolo. Deci apartamentul nu l-am primit de la CJ, ci de la Primăria Piatra-Neamț. Ar trebui ca cei de la CJ să facă o anchetă de ce s-a dat acea casă de oaspeți, ca actualul vicepreședinte al CJ să nu mai facă zilnic naveta până la Roman. Nu mai spun că în perioada când mi s-a dat apartamentul am avut un accident în urma căruia mi-am rupt piciorul. Au fost niște împrejurări în care mi s-a recomandat să-mi iau un apartament, apartament care după un an de zile am dreptul să-l cumpăr. Și deja a trecut un an de zile.

– Și doriți să-l cumpărați?

– Nu știu.  Nu cred că vreau, pentru că este la etajul V, mai exact la mansardă. Dar am să discut cu primăria, să văd în ce condiții se poate cumpăra, la ce preț și dacă se merită. Nu m-am decis, dar acum m-am ambiționat să văd și eu unde este apartamentul.

– Ați cumpărat recent un teren și clădirea de pe el la Târgu-Neamț. Ce investiție vreți să faceți acolo?

– Clădirea este cumpărată de la o societate de lichidare din Piatra-Neamț, de fapt și nu puteam lua doar terenul fără clădire. Dar aici e altă poveste, în sensul că în prețul terenului intra și clădirea, dar mai apoi au pus preț și pe clădire, cum că terenul este al Primăriei Târgu-Neamț, și nu știu ce. A fost cumva o păcăleală. O să renovez sau o să vând clădirea, oricum am fost nevoit să cumpăr și terenul. Și așa a fost evaluat foarte mult, dar mă voi gândi în ce voi investi. Însă este o problemă personală.

– Ce sumă ați plătit pe acest teren cu tot cu clădire?

– A fost vorba de un miliard și trei sute cinci zeci de milioane de lei, adică 135.000 de lei noi. Nu este un secret. Este și o Hotărâre a Consiliului Local Târgu-Neamț.

Articolul precedentBiruri 2014 la Bicaz
Articolul următorBicaz: Zilele orașului, ediţia 2013