alexandru rafilaSpitalele regionale, între care se numără și cel de la Iași, au fost o promisiune făcută de politicienii care au ajuns la putere încă din 2015. Fie că a fost vorba despre Victor Ponta, guvernul de „tehnocrați” Dacian Cioloș, perioada Liviu Dragnea sau guvernările PNL ce au urmat, toate au avut o „prioritate pentru spitalele regionale” și au adus modificări la proiectele inițiale. Rezultatul: la finalul anului 2022 construcția acestor spitale încă nu a început.

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, a făcut un nou anunț privind obiectivul de finalizare a acestui proiect. El a declarat că „până în 2027 avem și spitale regionale la dispoziție”. Într-un interviu acordat pentru news.ro, ministrul a dat vina pe „procedurile greoaie și inflexibile de achiziție” pentru întârzierile în realizarea acestor spitale.

Am semnat toate cele trei contracte de proiectare pentru spitalele regionale care trebuiau demarate, cel din Iaşi, cel din Cluj, cel din Craiova, în cursul anului 2023 proiectele acestor trei spitale vor fi finalizate şi se va trece la procedura de achiziţie pentru construcţia efectivă a spitalelor încât până în anul 2027 să avem şi spitale regionale la dispoziţie”.

În privința cheltuielilor necesare pentru construcție, Spitalul Regional de la Iași avea un buget estimat de 500 de milioane de lei, dar se pare că nu va fi suficient. „Sumele iniţiale au fost cunoscute, circa 500 de milioane pentru Iaşi, 540 pentru Cluj şi în jur de 600 – 610 milioane pentru Craiova, ele vor fi modificate datorită creşterii costurilor cu materialele de construcţii, cu diverse alte echipamente care au un cost crescut, dar opinia mea este că aceste costuri nu vor creşte cu mai mult de 20%”, a declarat Ministrul Sănătăţii. Asta ar însemna că întârzierile pentru construirea spitalului de la Iași vor duce la 100 de milioane de lei cheltuite în plus. Finanțarea va fi realizată prin fonduri europene și, în cea mai mare parte, de la bugetul de stat.

Alexandru Rafila a oferit și o explicație privind întârzierile la acest proiect: „Cele mai dificile lucruri cred că sunt legate de procedurile greoaie şi inflexibile legate de achiziţiile publice şi de faptul că atunci când dezvoltăm un astfel de proiect nu gândim integrativ, vă dau un exemplu foarte simplu: în loc să faci o licitaţie pentru proiectare şi o altă licitaţie construcţie şi ulterior să apară şi probleme pentru că există divergenţe între proiectant şi constructor, lucrurile astea trebuie făcute la pachet, trebuie proiectare şi construcţie împreună, cred că timpii necesari pentru adjudecare trebuie de asemenea scurtaţi, atunci când există contestaţii să existe şi o procedură care să permită soluţionarea lor rapidă sau excluderea celor care fac acest lucru în mod abuziv, iar beneficiile unor astfel de măsuri vor genera investiţii care se şi termină în România.

E aceeaşi situaţie pe care o găsim şi în alte domenii, la construcţia de şosele, autostrăzi sau căi ferate, infrastructura mare în România se poate face dacă suntem înţelepţi şi dezvoltăm o legislaţie care să încurajeze nu să descurajeze investiţiile în acest sector”, a declarat ministrul Sănătății în același interviu.

Având în vedere că aceste spitale ar urma să fie „centre de excelență” care ar trebui să servească întreaga regiune unde sunt construite, cel de la Iași are o importanță majoră pentru întreaga regiune Nord Est a țării. Dar, la fel ca și în cazul altor „mari proiecte de infrastructură” atât de necesare pentru dezvoltarea reală a regiunii, se pare că mai este de așteptat.

Z.C.

Articolul precedentL4 Lidera, Victoria Horia, înregistrează o nouă înfrângere
Articolul următorPropunere – bani de la stat pentru angajarea victimelor violenței domestice
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.